REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
19.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Cel puţin 10 persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ploi torenţiale

Cel puţin 10 persoane au murit în urma inundațiilor provocate de ploi torenţiale

Replica API 20 ianuarie 2022 | 01:26 898

Cel puţin 10 persoane au murit în capitala Madagascarului, Antananarivo, în inundaţiile provocate de ploi torenţiale în noapte de luni spre marţi, a anunţat marţi ministerul de Interne, potrivit AFP.

''Inundaţiile au provocat prăbuşirea locuinţelor şi alunecări de teren în urma cărora victimele şi-au pierdut viaţa'', a declarat pentru AFP Sonia Ray, purtătoare de cuvânt la Biroul pentru gestionarea riscurilor şi catastrofelor (BNGRC) din cadrul ministerului.

În plus, potrivit unui bilanţ difuzat la începutul după-amiezii, două persoane au fost rănite, iar peste 500 au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. Circa 20 de localităţi se află sub alertă roşie de ''pericol iminent''.

Pompierii şi protecţia civilă au fost mobilizaţi pentru evacuarea zonelor de risc. Sălile de sport au fost rechiziţionate, iar guvernul studiază posibilitatea închiderii şcolilor săptămâna aceasta.

''Sunt aşteptate precipitaţii abundente până joi pe coasta de nord-vest, nord-est şi regiunile înalte (centru). Este preconizată apariţia unui ciclon la sfârşitul săptămânii pe coasta de est'', a avertizat Lovandrainy Ratovoharisoa, meteorolog în cadrul direcţiei generale meteo, potrivit Agerpres.ro.

Madagascar, insulă din Oceanul Indian cu climat tropical, se confruntă în fiecare an cu o perioadă de ploi foarte intense. Unul dintre cele mai sărace state din lume, Madagascar este de asemenea măturat de cicolane şi furtuni tropicale.

La sfârşitul lunii ianuarie 2020, precipitaţiile puternice au făcut cel puţin 26 de morţi, 15 dispăruţi şi 90.000 de sinistraţi, potrivit stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cica...maturat de CICOLANE, ahahaha...
1
0
si toate erau nevaccinate!!!
0
1
Radu Mazare a avut noroc...
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272