REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

CERONAV investește în viitorul navigației prin achiziția unui simulator integrat de ultimă generație!

CERONAV investește în viitorul navigației prin achiziția unui simulator integrat de ultimă generație!

Lorena CRISTEA 23 aprilie 2026 | 09:49 436

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) își consolidează poziția de lider în formarea profesională a personalului navigant prin dezvoltarea infrastructurii educaționale și introducerea unui simulator integrat de navigație de ultimă generație – „Wärtsilä Navi-Trainer Professional (NTPRO) 6”.

CERONAV investeste in viitorul navigatiei prin achizitia unui simulator integrat de ultima generatie!

Noul sistem este compus din trei punți de comandă și permite simularea unor scenarii complexe de navigație maritimă și fluvială, contribuind semnificativ la creșterea gradului de siguranță a navigației. Implementarea acestui simulator, alături de echipamentele existente, va duce la îmbunătățirea calității serviciilor de instruire oferite de CERONAV.

CERONAV investeste in viitorul navigatiei prin achizitia unui simulator integrat de ultima generatie!

Simulatoarele reprezintă un mediu optim pentru formarea teoretică și practică a cursanților, oferind posibilitatea acumulării de experiență într-un cadru controlat și sigur, fără riscuri pentru nave, echipamente sau personal. Noul simulator va sprijini modernizarea procesului educațional și va contribui la formarea unor profesioniști la standarde internaționale, capabili să asigure un transport naval sigur, eficient și sustenabil.

Prin această investiție, CERONAV urmărește:

  • creșterea calității instruirii prin utilizarea unor tehnologii de ultimă generație;
  • dezvoltarea competențelor practice ale cursanților;
  • reducerea timpilor necesari familiarizării cu echipamentele de la bord;
  • menținerea unui nivel profesional ridicat în rândul personalului navigant.

CERONAV investeste in viitorul navigatiei prin achizitia unui simulator integrat de ultima generatie!

Simulatorul include:

  1. Punte principală (FMBS – clasa A DNV), cu câmp vizual de 360° și funcționalitate VHF;
  2. Punte secundară (FMBS – clasa B DNV), cu câmp vizual frontal de 180° și posterior de 120°, dotată cu funcționalitate VHF;
  3. Simulator pentru navigație pe ape interioare, conform standardelor CESNI și legislației naționale în vigoare.

Echipamentele respectă cerințele internaționale, inclusiv standardele STCW (cu amendamentele din 2010), și permit desfășurarea de antrenamente în condiții speciale, precum navigația în zone cu ghețuri (Marea Baltică, Marea Nordului sau regiunea arctică).

CERONAV investeste in viitorul navigatiei prin achizitia unui simulator integrat de ultima generatie!

Prin achiziția noului simulator, CERONAV își dublează capacitatea de organizare a cursurilor practice, reducând semnificativ timpii de așteptare pentru cursanți și facilitând accesul la instruire de înaltă calitate.

Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de licitație deschisă, derulată prin SEAP, având drept criteriu „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea estimată a fost de 7.285.000 lei (fără TVA), iar valoarea contractului atribuit în urma procedurii, este de 5.304.000 lei (fără TVA). Termenul de livrare este de 6 luni.

Această investiție reafirmă angajamentul CERONAV de a rămâne un reper de excelență și bune practici în domeniul formării personalului navigant, contribuind activ la creșterea siguranței și performanței în transportul naval.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?