REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Sâm., 3 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7601
15.3° Constanța Sâmbătă, 3 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7601
 

Cetățean străin, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, declarate la vamă ca „turmeric, ghimbir sau scorțișoară“ Video

Cetățean străin, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, declarate la vamă ca „turmeric, ghimbir sau scorțișoară“ Video

A.F. 2 mai 2026 | 00:00 1145

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cetățean turc, de 45 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri  de mare risc (introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept).

Cetatean strain, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, declarate la vama ca „turmeric, ghimbir sau scortisoara“ Video

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2025, persoana în cauză ar fi introdus în țară, din Iran, aproximativ 202 kilograme drog de mare risc (heroină).

Substanța interzisă ar fi fost adusă într-un container, în portul Constanța Nord, fiind descărcată și depozitată în terminalul SOCEP, având ca bunuri declarate „turmeric, ghimbir, scorțișoară”.

Întreaga cantitate de droguri de mare risc a fost indisponibilizată.

Pe parcursul cercetărilor a rezultat că persoana cercetată ar fi încercat să transfere drogurile de mare risc spre Amsterdam, dar întrucât documentele atât privind importul, cât și viitorul export de „condimente” nu ar fi fost conforme, nu ar fi reușit să identifice persoane care să o sprijine în această operațiune. 

Totodată, în acțiunile sale, aceasta ar fi motivat că deja vânduse, unui cetățean bulgar, societatea sa comercială, pe numele căreia ar fi realizat importul.

Investigațiile efectuate au stabilit că persoana cercetată ar fi părăsit teritoriul țării și s-ar fi deplasat în Germania, unde ar fi avut rezidența. 

Cetatean strain, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, declarate la vama ca „turmeric, ghimbir sau scortisoara“ Video

În urma cooperării cu  Parchetul din Passau, în baza Ordinului European de Anchetă emis de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, a reieșit că, în luna noiembrie 2025, o patrulă a poliției, ce efectua verificări în cadrul unei operațiuni, a oprit pentru un control de rutină autoturismul în care se afla persoana în cauză, context în care, în interiorul autovehiculului, au fost descoperite trei pachete, conținând peste 3 kilograme heroină.

În prezent persoana implicată se află în stare de detenție pe teritoriul Germaniei, împotriva sa fiind formulată la Tribunalul Regional din Passau, o acuzație pentru importul de stupefiante în concurs cu traficul de stupefiante. 

La data de 30 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri  de mare risc (introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept).

Activitățile au beneficiat de sprijinul birourilor vamale de frontieră Constanța Nord și Constanța Sud.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lasati-l pe t**c, intrebati-l pe administratorul de la Etamad ca nimic nu intra pe linia iraniana fara stirea lui , iar containerul a fost pe nava Lara folosita pentru a pacali autoritatile si a sfida sanctiunile UE impotriva Iranuluistie mai bine domnul in cauza cum e cu evaziunea si turmericul .
2
0