Cetățeni din Nepal, depistați în timp ce doreau să treacă ilegal frontiera
Cetățeni din Nepal, depistați în timp ce doreau să treacă ilegal frontiera
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat, în zona de competenţă, trei cetăţeni din Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.
În data de 01.11.2021, în jurul orei 22.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, în marginea localității Jimbolia, județul Timiș, trei persoane care nu își justificau prezența în zonă.
Imediat, poliţiştii de frontieră au condus cele trei persoane (două femei și un bărbat) la sediul instituției pentru cercetări, stabilind astfel faptul că sunt din Nepal, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, cei în cauză fiind posesori ai unor permise de muncă în ţara noastră.
Cetățenii din Nepal au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Serbia pe jos, pe la frontiera verde, deoarece doreau să ajungă în Italia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.3° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)


