Chiar dacă era la un pas să-și demoleze hotelul, Gheorghe Ionescu renovează alte 3 hoteluri din Mamaia
Chiar dacă era la un pas să-și demoleze hotelul, Gheorghe Ionescu renovează alte 3 hoteluri din Mamaia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAfaceristul ieșean Gheorghe Ionescu, patronul hotelului Hampton by Hilton din centrul Iașiului, care deține și hotelurile Perla, Lotus și Select investește în renovarea unităților de cazare din stațiunea Mamaia. Tocmai acesta este și motivul pentru care celor trei hoteluri le-au retrase autorizațiile de funcționare, lucru confirmat și de afacerist, care a subliniat chiar faptul că având în vedere că cele trei unități de cazare sunt în plin proces de modernizare, nu a solicitat momentan autorizațiile de funcționare pentru hoteluri.

Afaceristul ieșean Gheorghe Ionescu, patronul hotelului Hampton by Hilton din centrul Iașiului, care a investit și pe litoralul românesc și deține hotelurile Perla, Lotus și Select își renovează hotelurile din stațiunea Mamaia.
Tocmai acesta este și motivul pentru care cele trei unități de cazare din Mamaia nu au momentan autorizație de funcționare. Astfel, Primăria Constanța a emis la data de 16 aprilie a.c. „dispoziție privind încetarea valabilității autorizației de funcționare nr. 48/03.05.2017 pentru structuri de primire turistice, tip complex hotelier Select emisă pentru societatea Inproiect SRL”. De asemenea, tot la aceeași dată, primăria a emis dispoziții privind încetarea valabilității autorizației de funcționare și pentru hotelul Perla și pentru hotelul Lotus.
Afaceristul ieșean Gheorghe Ionescu spune că nu a solicitat momentan autorizația de funcționare
Pentru a afla mai multe detalii despre motivele retragerii autorizației de funcționare pentru toate cele trei hoteluri din Mamaia, l-am contactat pe afaceristul ieșean Gheorghe Ionescu care a declarat următoarele „Ca să începem cu începutul, hotelurile sunt în renovare, modernizare și în fiecare an ne trebuie o nouă autorizație de funcționare. Dar pentru faptul că ele nu funcționează și încă se lucrează la ele, nu am solicitat deocamdată. Acum le modernizăm, le facem mai frumoase.”
În legătură cu momentul în care unitățile de cazare vor fi gata și ar putea să găzduiască primii turiști, Gheorghe Ionescu este sceptic și a declarat că „Nu știm încă, e complicat, ducem lipsă de oameni, lipsă de specialiști, sunt multe lipsuri și atunci nu putem garanta, de aia nici nu am solicitat încă autorizație de funcționare.”
Chiar dacă era la un pas să demoleze hotel Select, Gheorghe Ionescu s-a sucit și îl renovează
Astfel, pare că afaceristul a considerat mai avantajoasă renovarea hotelurilor, pentru că în 2020 afaceristul Gheorghe Ionescu avea de gând să demoleze hotel Select din Mamaia și să ridice în locul acestuia un bloc de 10 etaje, în acest sens demarând în anul 2022 procedurile în vederea obținerii documentelor necesare demolării hotelului.
Reamintim că, în urmă cu câțiva ani, Fiscul ieșean a luat decizia de a pune sub sechestru asigurător cele două din urmă unități de cazare, măsura fiind luată pentru recuperarea a circa 12 miliarde lei vechi, suma imputată de Fisc în urma unui control la societatea în cauză.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
26.2° Constanța .jpg)

.jpeg_t.jpeg)






.jpeg_t.jpeg)






