China: Peste 40 de răniţi într-un atac cu cuţitul într-o şcoală. Suspectul a fost arestat
China: Peste 40 de răniţi într-un atac cu cuţitul într-o şcoală. Suspectul a fost arestat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMai mult de 40 de elevi şi membri ai personalului unei şcoli primare din oraşul Wuzhou, din sudul Chinei, au fost răniţi joi într-un atac cu cuţitul, a relatat presa de stat chineză, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Atacul a avut loc într-o şcoală din Wuzhou, regiunea autonomă Guangxi, a transmis cotidianul Global Times pe Twitter.
Poliţia l-a arestat pe suspect, un bărbat de 50 de ani care lucrează ca agent de pază în şcoala respectivă, conform portalului de ştiri The Paper.
Printre răniţi se află directorul şcolii şi un alt agent de pază, potrivit aceleiaşi surse.
Imagini video postate pe reţele sociale arată copii bandajaţi care ies sau sunt scoşi afară dintr-un centru medical, în faţa căruia este adunată o mulţime.
În China, atacurile prin înjunghiere petrecute în şcoli sau grădiniţe sunt de obicei atribuite unor persoane cu tulburări psihice şi inadaptate social.
China are un regim de control strict al armelor de foc, aşa încât majoritatea atacurilor sunt întreprinse cu ajutorul cuţitelor sau al dispozitivelor explozive artizanale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
15.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








