REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.6° Constanța Lun., 26 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7624
16.6° Constanța Luni, 26 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7624
 

Cîmpeanu anunță măsuri extreme în cazul școlilor unde rata de vaccinare a profesorilor este scăzută

Cîmpeanu anunță măsuri extreme în cazul școlilor unde rata de vaccinare a profesorilor este scăzută

Replica API 11 ianuarie 2022 | 22:46 1642

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că va aplica măsuri drastice în cazul școlilor în care rata de vaccinare a profesorilor este foarte mică.

Cîmpeanu anunță măsuri extreme în cazul școlilor unde rata de vaccinare a profesorilor este scăzută

Sorin Cîmpeanu

„Rata de vaccinare în învăţământ este mai mult decât dublu faţă de rata de vaccinare naţională. Profesorii s-au vaccinat mai mult decât dublu faţă de media naţională, peste 70% sunt vaccinaţi. Avem 14.000 de şcoli în care rata de vaccinare este de peste 60%; peste 2.000 de şcoli au rata de vaccinare de 100%, absolut toţi, nu numai cadrele didactice, profesorii, educatorii, dar şi ceilalţi sunt vaccinaţi. Şcolile sunt un exemplu din această perspectivă a vaccinării.

Desigur, avem şi situaţii - de la 14.000 până la 17.000 de şcoli - erau sub rata de vaccinare de 60%. Sunt din toate judeţele României. O să vedem acolo unde sunt mai multe, unde sunt grupate. Vom lua măsurile posibile din punct de vedere legal pentru directorii acelor şcoli şi poate chiar şi la nivel de Inspectorat Şcolar Judeţean”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat care sunt măsurile care s-ar putea lua, a răspuns: „Schimbarea! Atunci când ai o rată de vaccinare de 50-55% putem să mai găsim explicaţii. Dar în cazul în care sunt şcoli cu rată de vaccinare de 10%, acolo este clar că directorul şcolii, conducerea şcolii, nu a avut o abordare proactivă pentru a încuraja vaccinarea, ca să nu presupun că au existat chiar şi îndemnuri împotriva vaccinării. Avem astfel de informaţii. Am luat şi vom lua măsuri din ce în ce mai drastice”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
hai sictir pana terminati cu escrocheriile astea.
2
0