Cine este Alexandru Butiseacă, noul director economic al Administrației Canalele Navigabile?
Cine este Alexandru Butiseacă, noul director economic al Administrației Canalele Navigabile?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNoul director economic al Administrației Canalelor Navigabile este Alexandru Butiseacă, fost consilier al primului-ministru și consilier al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene în perioada 2021-2022, adică în mandatul lui Florin Cîțu. În prezent, acesta ocupă funcția de Director Economic-Financiar, din 2023, la Compania Națională Poșta Română, unde câștigă peste 16.000 de lei pe lună, și este cercetător științific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române.
Concursul pentru funcția de director al Administrației Canalelor Navigabile s-a sfârșit. Din multitudinea de variante și de doritori ai funcției, firma specializată l-a ales pentru funcția de director pe Florin Goidea, care ocupă și în prezent această funcție.
De asemenea, a fost ales și directorul economic pentru următorii 4 ani în persoana lui Alexandru Butiseacă, care o va înlocui pe Cornelia Popescu.
În 2021, numele lui Butiseacă a fost implicat într-un scandal la nivel înalt, după ce un consilier guvernamental a pretins că este jurnalist pentru a obține laude la adresa lui Florin Cîțu, premierul de la acea vreme.
Pentru laude, consilierul, Alexandru Butiseacă, căci despre el este vorba, a apelat la profesoara americană Deidre McCloskey, cunoscută ca influencer și i-a cerut să publice un articol pe site-ul Digi 24.
Profesoara Deirdre McCloskey, de la o universitate americană, a precizat că Alexandru Butiseacă, consilier guvernamental, s-ar fi recomandat drept jurnalist la Digi 24. În fapt, acesta este doar colaborator al site-ului, publicând diferite opinii la secțiunea invitați.
Apoi, după ce i-a prezentat o variantă în engleză a moțiunii sub care candidează Florin Cîțu la alegerile interne, i-a solicitat mai multe articole laudative la adresa lui Florin Cîțu. Acestea urmau să fie publicate pe site. După apariția acestor informații și izbucnirea acestui nou scandal, consilierul guvernamental a afirmat că este victima unui fake news și că nu a contactat-o pe profesoara americană pretinzând că ar fi jurnalist. El a transmis un drept la replică în care și-a expus punctul de vedere cu privire la această poveste.
Alexandru Butiseacă este cercetător științific gradul III în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române, institut în care activează începând cu anul 2016. Este doctor în economie, titlu obținut în anul 2014, în cadrul Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române, cu o teză despre „Noul protecționism și China. O abordare din perspectiva Școlii Austriece de Economie”. Deține, de asemenea, un masterat în studii economice europene și este cadru universitar din anul 2007 în domeniul comerțului internațional și al politicilor comerciale.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)





