Cine este şoferul care a murit strivit, sub un TIR, în Bârlad?
Cine este şoferul care a murit strivit, sub un TIR, în Bârlad?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn accident rutier grav produs în această dimineaţă pe centura ocolitoare a Bârladului a scos la iveală o poveste încâlcită cu iz penal. Șoferul zdrobit de TIR avea probleme cu legea: a fost reținut și eliberat ieri, din Centrul de Reținere al IPJ Constanța. Numele șoferului este Dănăilă Gheorghe.
Şoferul, care a intrat pe contrasens şi a murit strivit în maşina sa de teren, după ce a intrat sub un TIR, avea brăţară de monitorizare.
Şi-a ameninţat fosta soţie cu moartea
Gheorghe era din Vaslui, dar era căsătorit la Săraiu, în judeţul Constanţa. Era în proces de divorţ şi pentru că o ameninţa cu moartea pe fosta sa soţie, instanţa i-a interzis să se apropie de partenera sa. Femeia a depus plângere, iar ordinul de protecţie s-a emis din mai 2025 şi până în mai 2026. Astfel s-a ales cu brăţara de monitorizare.
Vineri, bărbatul s-a dus în faţa casei soţiei cu intenţia de a se împăca, ea nu era acasă. Având brăţara, aceasta a început să piuie. Poliţiştii l-au prins şi l-au reţinut pentru 24 de ore.
A fost pus în libertate şi s-a dus la Vaslui. Nimeni nu ştie încă ce s-a întâmplat de fapt. Dacă a fost un simplu accident sau sinucidere.
Ce spune IPJ Constanța?
Urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un accident rutier produs în județul Vaslui, în cursul acestei dimineți, vă comunicăm următoarele:
Bărbatul de 55 de ani care a decedat în accidentul rutier a fost eliberat din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța, în cursul zilei de 2 august a.c..
Bărbatul se numea Dănăilă Gheorghe și avea sistem de monitorizare electronică
În cursul zilei de vineri, 1 august a.c., cel în cauză, care avea montat sistem de monitorizare electronică, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Hârșova pe numele său. Alerta transmisă a dus la identificarea sa și conducerea la sediu.
Bărbatul a fost reținut de către polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 
















.jpg_t.jpg)