CIRC la Mangalia, pe tema garajelor construite pe domeniul public
CIRC la Mangalia, pe tema garajelor construite pe domeniul public
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii locali din Mangalia au stabilit că toate garajele construite fără autorizaţie pe domeniul public vor fi demolate, iar în locul lor vor fi amenajate parcări. Iniţiativa primarului Cristian Radu a stârnit, în clipa în care a început să fie pusă în practică, proteste ale oamenilor care deţin astfel de garaje. Opoziţia a speculat situaţia, existând chiar discuţii că, dacă se va ajunge în instanţă, un eventual proces împotriva demolărilor ar putea fi câştigat.
Joi, la şedinţa Consiliului Local, mai mulţi cetăţeni au fost prezenţi, ei ştiind că se va discuta şi despre garaje. Numai că primarul Cristian Radu i-a anunţat că nu există nici un astfel de proiect pe ordinea de zi şi a invitat oamenii la o discuţie în altă parte – la Casa de Cultură. În acel moment, consilierii ALDE Nicu Moroianu şi Leo Tănase au precizat că vor ei să iniţieze un proiect, prin care să amâne demolarea garajelor cu un an. Proiectul nu a fost înscris pe ordinea de zi, pentru că aceasta fusese deja votată. În continuare, mai mulţi cetăţeni au plecat cu Cristian Radu la discuţii, iar alţii au rămas să se certe cu aleşii locali. “Moroianu şi Tănase le spun oamenilor prostii, că pot merge în instanţă reprezentaţi de o avocată a lui Zanfir Iorguş şi că ar putea câştiga. Mai cheltuie şi bani aiurea, când este clar: o clădire construită abuziv, fără autorizaţie, pe domeniul public, nu poate aduce câştig în instanţă. Apoi, proiectul privind amânarea demolării, de ce solicită ei 1 an? E clar de ce: e gândită electoral, să se ajungă în 2019, să nu avem timp să amenajăm parcările, aşa cum a promis Cristian Radu”, au comentat liberalii.
A.C.
Vezi şi:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









