REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 23 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7621
11.9° Constanța Vineri, 23 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7621
 

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, și sprijinit de AUR la învestitură. Video

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, și sprijinit de AUR la învestitură. Video

Robert NENCIU 26 august 2026 | 00:00 288595

Jurnalistul Robert Turcescu a declarat într-un interviu pentru Replica de Constanța că diplomația românească a pierdut și ultima brumă de respect pe care o mai avea, după ce a fost reprezentată în Ucraina de partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru. El a spus că diplomații de carieră ar fi trebuit să își prezinte demisia în bloc în semn de protest față de decizia lui Nicușor Dan. Turcescu a făcut și o serie de comentarii despre calitatea de suspectă a Cristinei Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogoș. Potrivit acestuia, prin acest nou pas făcut în dosar se apasă pedala de accelerație pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan de la conducerea Guvernului.

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, si sprijinit de AUR la investitura. VideoRobert Nenciu, Robert Turcescu

Prezența Cristinei Trăilă la DNA în dosarul Fănel Bogoș, un semnal pentru Ilie Bolojan

Pedala de accelerație pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan a fost apăsată. Este părerea lui Robert Turcescu despre prezența Cristinei Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, la DNA în dosarul lui Fănel Bogoș.

„Cristina Trăilă are calitatea de suspect, ceea ce înseamnă că deocamdată doar e chemată în fața procurorilor în acest dosar. E un dosar însă foarte interesant, și nu că aș vrea să copiez din comunicatul Partidului Social-Democrat, dar mă bucur și eu să pot striga din toți rărunchii, dacă vreți, să se facă lumină, domnule, să se aprindă lumina în cămara Guvernului. Ba, mai mult decât atât: să se aprindă lumina în cămara biroului sau în biroul premierului Bolojan.

Acolo unde doamna Cristina Trăilă, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, l-a dus de mânuță pe Mihai Barbu, pe trezorierul de la Partidul Național Liberal, care, la rândul lui, se ținea de mânuță cu Fănel Bogoș. Afaceristul ăla, că despre dosarul ăsta este vorba, ca să înțeleagă toată lumea. Deci doamna Trăilă și-a folosit influența și probabil că există înregistrări în acest sens.

Deci, indiscutabil, la dosarul acesta al cauzei există înregistrări. Sigur că există și un semn de întrebare, din punctul meu de vedere. Dosarul ăsta, Bogoș, are, după cum bine știm, niște luni bune de zile.

Că fie o jumătate de an, poate chiar mai mult, da? Faptele s-au întâmplat sau erau de anul trecut, până la sfârșitul anului trecut. Dar s-a aflat la începutul acestui an. Cum Dumnezeului, până acum, n-am aflat de doamna Trăilă? Ca să ne înțelegem. Nu a apărut așa, din spuma mării. E clar că cineva a dozat — permiteți-mi această expresie — a dozat apariția personajelor. E ca într-o piesă de teatru, știți.

Adică nu intră toți deodată, buluc, pe scenă. E așteptat Godot. L-așteptăm, mai stă, mai... Poate vine, poate nu vine, se creează tensiunea. Mai apare un personaj, mai apare încă un personaj, pe rând. Ei bine, suntem la momentul în care pe scenă intră doamna Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului. Eu acum stau și mă întreb așa: cum o să iasă? Că mă aștept, de exemplu, domnul Bolojan să dea năvală în studiourile de televiziune. Năvală, știți cum? Să se repeadă, să muște din ușa televiziunilor, să zică: „Vreau să ies și să cer să se aprindă lumina!”.

Deci vă dați seama, oameni nu din proximitatea domnului Bolojan — că am putea spune că și portarul de la Palatul Victoria e în proximitatea lui Bolojan măcar de două ori pe zi, când intră și când iese Bolojan din clădirea Guvernului. Noi vorbim aici de cercul intim al premierului Bolojan.

Vorbim de trezorierul Partidului Național Liberal de la cea dată. Domnule, trezorierul! Știți cine e ăsta? Omul cu banii, domnule. Fără el nu mișcă nimic. Fără el nu se plătește, cum să spun, curentul la sediul din Modrogan, fără el nu se plătesc datoriile partidului către diverse firme din campania electorală. Nu mișcă nimic.

Și mai cine? Secretarul general adjunct al Guvernului, doamna Trăilă. Care doamna Trăilă nu este vreo ingenuă. Adică, a, sărăcuța de ea, a aterizat ieri în politica din România și nu știa ce se întâmplă, a sunat-o cineva și a rugat-o foarte frumos dacă se poate să îl ducă pe domnul Bogoș la întâlnire cu domnul Bolojan, iar ea a zis, săraca, din naivitate și din dorința de a face o faptă bună: „Sigur, cum să nu?”. A zis: „Mă străduiesc să vă duc acolo fără niciun fel de pretenții, de niciun fel de culoare”.

Video 1:

 

Doamna aceasta este hârșită în politică de ani de zile, mulți, da? Știe exact cum merg lucrurile, ca să nu mai vorbim de faptul că este, pare-mi-se, și avocată. Adică, da? Le știe pe toate.

Prin urmare, faptul că acum e adusă la DNA în calitate de suspect în acest dosar mie îmi întărește... Nu, eu nu dau verdicte acum, că e vinovată sau că nu e vinovată, nu știu ce fapte a comis, dar mie îmi este clar că domnul Bolojan nu mai poate nega în acest moment gravitatea acestei situații.

Că dacă mai neagă mult, pe principiul ăsta al intrării în scenă câte unul, câte unul, te pomeni mâine-poimâine că apare în scenă încă un apropiat al lui Bolojan. Eu cred că cineva, așa cum ziceam, dozează apariția personajelor în acest dosar, atrăgându-i atenția domnului Bolojan. Ceea ce eu oricum cred cu tărie este că nu o să se sfârșească bine, din punctul ăsta de vedere, după terminarea mandatului de prim-ministru. Deocamdată are un soi de imunitate conferită de haloul funcției.

Domnule, e premierul României, e complicat cu ăsta, e greu. Dar din momentul în care Bolojan a zis „adios” scaunului de prim-ministru, e cam complicată existența lui“, a declarat Robert Turcescu.

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, si sprijinit de AUR la investitura. VideoRobert Turcescu

Bolojan vrea să treacă la USR cu o halcă din PNL

Robert Turcescu a mai spus că Ilie Bolojan își pregătește terenul din toate punctele de vedere. El consideră că Ilie Bolojan, dacă va trece la USR, o va face cu o halcă mare din PNL, și asta o arată ultimele sale acțiuni din PNL.

„Este un scenariu pe care l-am discutat împreună cumva în precedentele noastre dialoguri, dar acum se mai întâmplă un lucru.

Deci Ilie Bolojan nu doar că își dorește — hai să spunem așa — plecarea din PNL către USR într-o poziție de conducere, poate chiar de președinte al acestui partid, dar pregătește și o ieșire cu maximă victimizare și cu oameni pe care i-a montat deja în structurile de putere ale Partidului Național Liberal, astfel încât, atunci când pleacă de acolo, să plece și cu o zestre. Asta însemnând măcar zestrea de telefoane, de membri pe care să...

Uitați-vă pe cine a pus — și acesta este un caz elocvent din perspectiva asta — pe cine a pus domnul Bolojan președinte interimar la București? Pe Sanda Nicola. Eu, toată stima pentru Sanda, o cunosc de ani mulți, am lucrat împreună la Realitatea TV, e o femeie foarte inteligentă și un om de mare bun-simț, dar ce legătură are, iertați-mă, Sanda cu PNL-ul? Că n-are niciuna. Sanda Nicola, ultima oară când... și uitasem, am înțeles că a fost pe la Parlamentul European, am revăzut-o în campania electorală din 2024 la dreapta lui Geoană. Era în emisiuni de televiziune în care apăreau susținători ai candidaților la președinție și era la pachet cu domnul Geoană, era consiliera domnului Geoană.

Deci, ce schimbare bruscă! Vă dați seama? Sustinătoarea lui Mircea Geoană ajunge dintr-odată în Partidul Național Liberal și, peste noapte, când nimeni nu mai știa pe unde este Sanda Nicola, o montează Ilie Bolojan la conducerea Sectorului 2! Apoi, la conducerea altui sector, pare-mi-se că la 3, o pune pe madame Gheorghiu. Aceeași madame Gheorghiu care ne înnebunea pe toți că ea n-a intrat în Guvern ca să facă politică, ne spunea că e un soi de... cum să spun, i s-a cerut o țară și ea n-a putut să reziste la chemarea țării. Deci da, că țărișoara avea nevoie de serviciile ei, ea s-a urcat repede de tot pe trotinetă și a aterizat în poarta Guvernului.

La fel cu Pâslaru, iarăși pus președinte de filială la București. Văi, fraților, iertați-mă, ajungi să te întrebi așa, scărpinându-te în cap, și să zici: „Până la urmă, cum e, mă? Ăsta mai este Partidul Național Liberal sau a ajuns, cum să zic, jucăria lui Ilie Bolojan?”. Mâine-poimâine, dacă vreun pesedist de soi, nu știu, supărat fiind pe Grindeanu, pleacă de la... uite, ăla de la Buzău, cum îl cheamă, primarul ăla? Toma, parcă, domnul Toma, da. Domnul Toma, contestatarul lui. Păi eu mă aștept ca domnul Bolojan, fiind Toma contestatarul lui Grindeanu, pe acest criteriu eventual să-i propună, nu știu, președinția filialei PNL de la Buzău și să-i zică: „Domnul Toma, nu-i o problemă, mutați-vă de la ei la noi, nu-i niciun fel de problemă”.

Video 2:

Bolojan a luat în momentul de față partidul pe cont propriu

Deci Bolojan a luat în momentul de față partidul pe cont propriu, în perspectiva, spun încă o dată, unui transfer care nu e doar pe persoana lui, ci prin care vrea să prindă o bucată, o halcă cât mai mare de susținători, ba chiar de membri ai Partidului Național Liberal. Și din punctul ăsta de vedere, da, degajarea lui Fritz din teren prin dosarul ăsta de la DNA — chit că l-au reconfirmat ăștia... Ați văzut cum era? Pe mine m-ar bufni râsul când am văzut că useriștii au făcut ședință de reconfirmare a lui Fritz. Păi au făcut ședință de reconfirmare și a lui Lasconi! Șis-au zis: „Mergem cu Elena, ești candidata noastră la președinție, da-da-da!”. Și într-o săptămână și jumătate au sucit-o, de Elena, săraca Lasconi, s-a uitat în jur și din toți care erau în jurul ei și strigau „Sus Elena!” nu mai rămăsese nimeni.

Deci faptul că într-o zi ăștia de la USR vor spune: „Am făcut o ședință, am mai făcut o ședință și am hotărât că domnul Ilie Bolojan este mai bun decât domnul Fritz”, asta se întâmplă, uite așa, la o pocnitură din degete.

Deci e un moment în care are ocazia până și cel mai naiv — ca să nu folosesc un cuvânt mai dur— cel mai naiv dintre votanții din România are ocazia în acest moment să se convingă cu ochișorii lui, cu mintea lui, dacă vreți, ce hahalere au ajuns să populeze spațiul politic românesc și, din nefericire, să ajungă și în poziții de autoritate de asta mare: de președinte, de prim-ministru, de miniștri, de șefi de partid, de șefi de filiale de partid. Deci, cred că trebuie să ne bucurăm, pentru că este un moment al limpezirii. Sper din tot sufletul“, a spus Turcescu.

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, si sprijinit de AUR la investitura. VideoRobert Nenciu, Robert Turcescu

Toamna protestelor bate la ușă

Robert Turcescu a explicat că prin „protestul merdenelelor“ s-a făcut un soi de testare a receptivității oamenilor în perspectiva unor viitoare proteste.

„S-a ieșit în stradă în „războiul merdenelelor”. Ceea ce a început, de fapt... și cred că, cum să spun, protestul primilor revoltați, dacă vreți, în această chestiune cu merdenelele, a fost unul sincer.

Oamenii au vrut să-i dea o smetie și acelui parvenit care ne învăța lecția untului versus margarina, după care protestul a fost confiscat. S-a făcut și un soi de testare: ia să vedem cât de repede putem să-i scoatem pe ăștia în stradă pentru o cauză, indiferent care ar fi acea cauză! I-au ținut mobilizați cumva cu astfel de chestiuni, dar observația dumneavoastră este mai mult decât justă; este și o observație care ne întristează.

Da, suntem în situația în care am ajuns să trăim într-o țară unde cauze minore, dar care au calitatea de a fi hype — sunt la modă, e un hype acolo în astfel de cauze —, fie că vorbim despre Fritz, fie că vorbim despre povestea asta cu merdenelele, ajung să aducă în stradă mai mulți români decât cei loviți de facturi. Dar să știți că asta nu mai durează mult. Uite, eu am... n-aș spune curajul să pariez, că nu pariem într-o emisiune de televiziune, niciodată nu prea pariez în viața mea, dar am curajul să pun așa, un soi de prinsoare... Cum să-i spunem? Imaginăm în felul acesta o prinsoare pe un pix, pe ce vreți dumneavoastră — cum face maestrul Cristoiu din când în când pariuri cu amicul Marius Tucă.

Domnule, cred că pe 15 septembrie, când e la București protestul oierilor — știți că se anunță un mare protest al oierilor la București —, eu cred că, pe lângă oieri, se declanșează, dacă vreți, cu ocazia asta, protestele de toamnă. Știți că la noi toamna se numără protestele, cam așa se întâmplă în România. O să mai vină și cele pe legea salarizării, că ați văzut și dumneavoastră ce circ este.

Se adună nemulțumirile din zona legată de legea salarizării, se adună nemulțumirile legate de faptul că oamenii se pot trezi cu copiii, ați văzut, fără alocațiile alea pe timpul verii, fără ajutoarele sociale, pot apărea oierii care sunt realmente terminați. Toți agricultorii din această țară sunt distruși în acest moment și la toate astea se adaugă, pentru orășeni — care probabil că nu simt presiunea asta pe care o simte, să zicem, un cioban la stână, că nu mai are unde să vândă animalele, că laptele nu mai are preț și așa mai departe —, vine presiunea facturilor, domnule. Gata, balul s-a cam terminat!

Video 3:

 

A apărut până și — deși m-a enervat teribil — consilierul domnului Mugur Isărescu, domnul Rădulescu, Eugen Rădulescu, să ne anunțe că: „Domnule, gata, în curând, dacă nu luăm banii din PNRR, mâncăm coajă de copac!”. Păi, era să zic una de-aia neaoșă, așa, de la țară, de-a lui bunicu', da? Unde ați fost, măi, ăștia de la BNR în toți anii ăștia în care România n-a trăit decât pe datorie? Că ne anunță domnul Rădulescu acum, de la BNR, că de 10 ani de zile România n-a făcut altceva decât să se împrumute, să se mai împrumute, să se iar împrumute și să se tot împrumute! Păi de ce n-a ieșit domnul Rădulescu acum 5-6 ani de zile să strige așa, din pieptul ăla de aramă: „Băi, fraților, gata, nu se mai poate! Puneți mâna și produceți ceva, că nu mai merge să trăim doar pe datorie!”?

Au tăcut, au fost mucles. Ba, mai mult decât atât, sunt aceiași oameni care se arătau îngrijorați, vezi Doamne, în campania electorală că, dacă ajunge AUR la putere sau dacă ajunge Călin Georgescu în fruntea statului, sare euro de 5 lei, nu mai accesăm fondurile din PNRR... Tot soiul de nenorociri care ni se întâmplă azi! Deci azi, astăzi trăim cu toții în spaimele pe care ei ni le imaginau acum un an și jumătate și ne spuneau că, dacă vine Georgescu la Cotroceni și AUR la putere, așa va arăta România. Cum arată azi?“, a explicat Robert Turcescu.

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, si sprijinit de AUR la investitura. VideoRobert Nenciu, Robert Turcescu

Programul SAFE, o țeapă pentru generațiile viitoare

Turcescu a făcut și o serie de comentarii despre programul SAFE, despre care spune că este o țeapă dată generațiilor viitoare care vor plăti acest împrumut prin care s-a salvat firma nemțească Rheinmetall.

„SAFE, într-un singur cuvânt spus, e o mare țeapă. Asta înseamnă SAFE. În ciuda tuturor chestiunilor pe care le prezintă ei în momentul de față — că fără programul SAFE România nu putea să devină o țară NATO mai bună, mai frumoasă și mai apărată — programul SAFE este o mare țeapă dată generațiilor viitoare. O țeapă prin care se achiziționează armament inutil, nenecesar unei țări care ar trebui să caute — având în vedere zona în care se află — mai degrabă diplomația decât războiul.

Ori eu observ că noi am devenit încet-încet mai belicoși și aproape beligeranți. Mai avem puțin și pornim la salt asupra Moscovei, dacă te uiți la ăștia așa, care sunt în momentul de față foarte războinici.

Banii din SAFE reprezintă o mare țeapă prin care unii și-au asigurat un parandărăt, nu neapărat la nivel financiar, dar un parandărăt de PR, de sprijin politic, de tutelă politică, dacă vreți. Mă refer la Bolojan și gașca lui, care mizează pe sprijinul și pe tutela politică a nemților. A francezilor mai puțin, dar a nemților în special, evident, prin miliardele date către Rheinmetall și în ceea ce privește chestiunea legată de aeroporturi.

Domnule, dacă România a ajuns în așa hal la ora asta încât să se teamă că, nu știu, în jurul aeroportului Băneasa sau la aeroportul Otopeni ar putea apărea în zbor o dronă rusească sau ucraineană, fie ele și rătăcite, să zicem, înseamnă că această țară nu mai are nici armată, nici strategi, nici paza frontierei! Păi cum adică să mă tem eu că ar putea să apară o dronă la Otopeni? Păi de la orice graniță a României, că e de est, de vest, de sud sau de nord, până la Otopeni sunt niște sute de kilometri, domnule, oricum am privi lucrurile pe hartă. Adică vrea să spună cineva că e posibil ca o dronă — o dronă care nu este o muscă, ci o dronă de asta militară — să pătrundă în spațiul aerian românesc, care are și radare, și megasisteme, și F-uri, și MIG-uri, și să nu fie identificată? Ne putem trezi cu ce? Înseamnă că în condițiile astea ne putem trezi că mâine-poimâine vine FSB-ul lui Putin, aterizează la Cotroceni, îl ia pe Nicușor Dan din birou și îl duce la Moscova!

Dacă am ajuns să ne temem și să punem aeroporturile să facă investiții pentru sisteme antidronă, eu cred că este încă o țeapă pe care o pun la cale niște băieți deștepți. Au găsit o metodă și au zis: „Băi, sunt niște bani pe acolo, am putea lua niște bani pentru aeroporturi... Hai să luăm niște sisteme de astea antidronă!”.

Deci super treabă! Dacă la 10 milioane de euro îți iei un 1%, 2%... ce zic eu 1%, de la 10% în sus comision? Păi la praful ăsta... Când ăștia, cum să vă spun, au ajuns să ducă un afacerist să facă trafic de influență în biroul premierului României, vă dați seama că pentru ei... că sunt toți în momentul de față așa, le scormonesc și le merg rotițele în cap numai la ce ar mai putea să mai cumpere, ce ar mai putea să mai achiziționeze din care să-și tragă la un moment dat un comision sau un paravan! Atât e în mintea lor la această oră“, a precizat Turcescu.

Robert Turcescu: Va fi un guvern minoritar PSD, cu Grindeanu prim-ministru, si sprijinit de AUR la investitura. VideoRobert Nenciu, Robert Turcescu

Diplomația din România s-a făcut de râs prin trimiterea concubinei președintelui să reprezinte România în Ucraina

Robert Turcescu consideră că diplomația din România a primit o palmă peste față de la președintele Nicușor Dan care a decis să-și trimită concubina să reprezinte România în Ucraina.

„N-a arătat-o. Și-a trimis concubina. A trimis... cum să spun, a trimis-o și cred că i-a dat și carnețelul.

I-a dat carnețelul și i-a spus: „Mirabela, te duci, mă reprezinți, notezi tot, dar absolut tot! Nu mișcă nimic în jur: ce-a mâncat ăla, ce-a zis ălălalt, cum era îmbrăcat nu știu care... ești omul meu acolo!”. Sunt îngrozit, realmente!

Sunt îngrozit că diplomația românească — asta care, să știți că, bună-rău așa, niște ani de zile totuși ne-a reprezentat la un nivel acceptabil chiar și după 1989 (nu mai spun înainte de 1989, când aveam în ministere oameni care aveau școala făcută la timp), dar chiar și după 1989, cu cei care au mai rămase, cu cei care au mai venit, era un nivel de reprezentare acceptabil.

Cum, domnule, să accepți tu ca diplomat? Eu, dacă aș fi diplomat la ora asta în România, dacă aș fi în Ministerul de Externe, mi-aș trage două palme, aș scrie demisia și aș spune: „Eu nu mai lucrez în această instituție până în momentul în care nu reglementați această chestiune de reprezentare!”. Să trimiți concubina? Cine e, domnule, Mirabela Grădinaru pentru statul român, nu pentru Nicușor Dan? Pentru Nicușor Dan știm cine e: mama copiilor lui, doamna cu care doarme în pat. Spun așa pentru că n-a luat-o de nevastă; termenul juridic este de concubină.

Nu e nimic peiorativ aici. Concubinaj — așa se numește felul în care trăiesc acești doi oameni. Ei sunt în concubinaj. Nu există parteneriat cu tare și cu tare oameni: concubinaj! Dacă te duci la procesele de divorț, de asta se spune că trăia în concubinaj cu nu știu cine.

Ok, bun. „Și de aia l-a părăsit”, zice ea. Bun.

Deci și-a trimis concubina să reprezinte România! Chiar dacă era nevastă-sa și chiar dacă noi nu avem „prima doamnă”, nu puteai face una ca asta nici în calitatea aia! La un astfel de nivel unde ați văzut că au fost șefi de stat și de guverne, miniștri de externe... S-a dus asta... am văzut-o, Maia Sandu era acolo.

Măi, ori nu te duci, ori îl trimiți pe ministrul de externe! Dacă premierul României n-are timp, că e ocupat cu Fănel Bogoș și cu rezolvarea unor dosare la DNA pentru secretarul general adjunct al Guvernului, doamna Trăilă, îl trimiți pe cineva din Ministerul de Externe. Trimiți, nu știu, pe cine vrei, pe șeful Armatei! Găsești pe unul care să reprezinte România. La această vizită... cred că era sigură o vizită de asta, 35 de ani de la momentul în care au tras americanii și britanicii de ucraineni să-și declare independența.

Video 4:

 

Că ei nu voiau să și-o declare! Lor le era bine în continuare în ce mai rămăsese din fostul URSS, să știți. Au tras ăștia — mi-a povestit Alina Mungiu-Pippidi —, au tras de ei să-și declare independența și, cu greu, încercând, au și reușit să facă acest pas.

Bun. Revenind: ce-a căutat doamna acolo? Statul român a fost rușinat prin apariția la această sindrofie — unde erau invitați șefi de stat — a doamnei Mirabela Grădinaru.

Eu sunt convins că invitația a venit pentru președintele României, care, întrucât trebuie să facă nominalizarea lui Grindeanu ca prim-ministru în perioada imediat următoare, probabil că a zis: „Domnule, nu pot să plec eu acum, că am mai fost oricum și oricum nu-mi place la Kiev, e cald, e drum lung... Du-te și tu, Mirabelo, că eu nu mai merg la Kiev!”. Dar cum să faci una ca asta? Este de neacceptat!

Ar trebui să existe o revoltă și un protest chiar al corpului diplomatic, în primul rând, care să zică: «Domnule, asta nu se poate! Până aici, gata! Am înțeles, ești președintele României, din când în când ești anchilozat pe stradă... o să ne obișnuim și cu asta, atâta s-a putut la acest moment pentru România. Bă, dar să ajungem și în situația în care să-ți trimiți concubina să reprezinte România la momente aniversare... asta deja este foarte, foarte mult și foarte, foarte grav!».“, a mai spus Turcescu.

Sorin Grindeanu, premierul unui Guvern monocolor

Robert Turcescu a afirmat că Sorin Grindeanu nu are altă cale de ieșire decât să se facă prim ministru chiar dacă această variantă nu îi convine.

„N-au o altă variantă și povestea aia cu guvern de tehnocrație nu ține. Grindeanu nu e foarte fericit, să știți cu asta, din ce aflu eu din piața politică. Adică, da, nu există, n-are altă variantă, n-are cale de ieșire. Trebuie să se facă prim-ministru.

Un guvern, atenție, monocolor, sau, mă rog, cel mult cu UDMR, va fi un guvern minoritar. E, dacă vreți, uite-o dăm așa ca la știr pe surse, da? Păi va fi un guvern minoritar cu Grindeanu prim-ministru și probabil cu beneficii de votul de investitură din partea AUR în Parlament, dar atenție pe o negociere pe care o coartă în această perioadă Sorin Grindeanu cu liderii AUR și cu George Simion evident. Cred că aici este formula pe care o vom vedea orchestrată în perioada imediat următoare. Mai ales că, după cum vedeți, se precipită lucrurile și spun încă odată, apariția Cristinei Trăilă în dosarul lui Fănel Bogoș nu este întâmplătoare. Este apăsarea pedalei de accelerație, și mai atre, semn că se aproprie schimbări importante“, a încheiat Robert Turcescu.  

Video 5:

 

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?