REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.6° Constanța Lun., 21 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7589
26.6° Constanța Luni, 21 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7589
 

Clarificări oficiale privind statutul juridic și destinația terenului situat în Mamaia Nord: investiții exclusiv în interes public

Clarificări oficiale privind statutul juridic și destinația terenului situat în Mamaia Nord: investiții exclusiv în interes public

Lorena CRISTEA 17 martie 2026 | 13:13 925

Primăria Orașului Năvodari aduce în atenția opiniei publice o serie de clarificări esențiale privind statutul juridic și destinația terenului situat în Mamaia Nord, în contextul informațiilor apărute în spațiul public în urma vizitei ministrului Mediului.

Clarificari oficiale privind statutul juridic si destinatia terenului situat in Mamaia Nord: investitii exclusiv in interes public

Terenul identificat prin numerele cadastrale 118161 și 118160 se află în proprietatea privată a orașului Năvodari, fiind reintrat în patrimoniul Unității

Administrativ-Teritoriale Năvodari în baza unei sentințe judecătorești definitive în anul 2023.

Contrar unor afirmații vehiculate în mod eronat, precizăm că această suprafață nu are statut juridic de plajă, ci este intabulat la OCPI ca teren intravilan curți construcții, conform documentațiilor cadastrale și urbanistice în vigoare. De asemenea, terenul este amplasat la o distanță de cel puțin 100 de metri față de linia de plajă, astfel cum aceasta este delimitată oficial.

În ceea ce privește terenul menționat, administrația locală are în vedere amenajarea unui loc de joacă modern, a unor spații verzi și a unei parcări publice, în concordanță cu nevoile comunității și cu strategia de dezvoltare urbană durabilă a orașului.

Totodată, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că, în acest moment, a fost emis exclusiv un certificat de urbanism, care reprezintă o etapă preliminară în procesul de realizare a investiției. În momentul de față, ne aflăm în etapa de depunere a documentelor în vederea obținerii avizelor de la instituțiile abilitate. Menționăm că nu a fost depusă încă solicitarea pentru obținerea avizului de la Agenția pentru Protecția Mediului, acest lucru urmând a se întâmpla în perioada următoare.

Primăria Năvodari reafirmă angajamentul public asumat față de cetățeni: toate terenurile din Mamaia Nord aflate în domeniul public sau privat al orașului vor fi utilizate exclusiv pentru investiții de interes public: parcări, locuri de joacă, piațete, spații verzi.

„Subliniem că aceste terenuri nu vor fi înstrăinate și nu se va permite realizarea de construcții rezidențiale sau cu destinație economică pe aceste amplasamente.

Primăria Năvodari își reafirmă deschiderea față de dialog și transparență și își exprimă disponibilitatea de a colabora cu toate instituțiile competente pentru o corectă informare a cetățenilor și pentru protejarea interesului public.„, au transmis reprezentanții Primăriei Năvodari. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Loc de joaca pt ma.ta sa faci laba trista psdista !!! Parcari pt dricuri si s.o si suogy nitel In folosul comunitatii gospodari fiind !!! Sougy ce prinzi ca price psdist fruntas. Jogodiile nu se satura !! E nevoie de furca pt scarmanat jigodiile
0
2
Omocea omul de bază acolo din pnl
0
0
Lăsați plaja în pace ! Ați furat tot Năvodariul, lăsați plaja măcar, ajunge !
4
0