Clarificări privind Regulamentul de sporuri pentru contabilii spitalelor din Constanța
Clarificări privind Regulamentul de sporuri pentru contabilii spitalelor din Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestReprezentanții unităților sanitare de stat din întreaga țară au participat, în cursul zilei de joi, 22 martie, la o videoconferință cu specialiștii Ministerului Sănătății, în care le-au fost prezentate clarificări privind modul de aplicare al Regulamentului de sporuri în baza Legii 153/2017. La Constanța, directorii Direcției de Sănătate Publică și ai unităților sanitare, dar și personalul de la compartimentele financiar-contabile s-au reunit la Instituția Prefectului.
„Au fost câteva clarificări privind modul de aplicare al Regulamentului de aplicare. Anexele de la regulamentul care este deja publicat pe pagina web a Ministerului Sănătății urmează să fie aprobate săptămâna viitoare, după cum ne-au informat reprezentanții ministerului, iar Anexa 10 urmează să fie modificată, iar ulterior aprobată prin Ordin de ministru”, ne-a precizat Laura Onica, din cadrul Departamentului Financiar-Contabil al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța.
Reamintim că, potrivit regulamentului respectiv, în cursul anului 2018, sporurile urmează să se acorde cu respectarea cuantumurilor fixe, stabilite pe funcții, grade și trepte profesionale, așa cum sunt prezentate în Anexa 10, iar nu cu respectarea procentajelor din Anexele 1 – 9. Această decizie a Ministerului Sănătății este contestată de sindicatele din sistemul sanitar, care cer renunțarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator de credite și adoptarea regulamentului fără Anexa 10. Zilele acestea au avut loc, la București, primele acțiuni de protest ale angajaților din sistemul sanitar, altele urmând să se desfășoare pe 27 și 29 martie. De asemenea, pe 25 aprilie este anunțat un miting la care sunt așteptați peste 20.000 de angajați, urmat de o grevă generală.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12.3° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)
