REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

CNCD s-a autosesizat și verifică declarațiile primarului din Urziceni, în cazul femeii care a născut pe trotuar

CNCD s-a autosesizat și verifică declarațiile primarului din Urziceni, în cazul femeii care a născut pe trotuar

A.F. 1 august 2023 | 20:02 869

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în cazul femeii care a născut în faţa spitalului din Urziceni, dar şi în urma afirmaţiilor primarului din Urziceni, Constantin Sava, care a făcut referire la faptul că femeia are un handicap şi că e de etnie romă.  

CNCD s-a autosesizat si verifica declaratiile primarului din Urziceni, in cazul femeii care a nascut pe trotuarConstantin Sava

Preşedintele CNCD Csaba Asztalos a declarat marţi că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.  „S-a autosesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Va face procedura atât legat de situaţia de la Urziceni, cât şi de declaraţiile primarului de la Urziceni”, a afirmat Csaba Asztalos.  

Pacienta, în vârstă de 24 de ani, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la spital luni, la ora 05:00 şi, motivând că nu există pentru Obstetrică-Ginecologie medic de gardă, a fost chemată o ambulanţă pentru a o transporta la alt spital.

CNCD s-a autosesizat si verifica declaratiile primarului din Urziceni, in cazul femeii care a nascut pe trotuar

Un medic chirurg trebuia, însă, să supravegheze acordarea îngrijirii medicale femeii, dar, din verificări, reiese că nici măcar nu a fost însoţită până la ambulanţă. Femeia a născut pe trotuar, în faţa spitalului, asistată de echipajul de pe ambulanţă.  

Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a afirmat că femeia care a născut pe stradă după ce nu a fost primită în spitalul din localitate „are un handicap, mă rog, Doamne fereşte, e surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puţin, sau că e de etnie romă”, scrie digi24.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere