Codul Administrativ a fost modificat: Personalul contractual din instituțiile statului va răspunde pentru plata daunelor în solidar cu instituția care l-a angajat
Codul Administrativ a fost modificat: Personalul contractual din instituțiile statului va răspunde pentru plata daunelor în solidar cu instituția care l-a angajat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPlenul Senatului a votat, luni, în sesiune extraordinară, modificarea Codului Administrativ. Perioada de mandat a viceprimarilor va fi recunoscută ca vechime în muncă și în specialitate, apar noi grade profesionale pentru funcționarii publici, iar personalul contractual din instituțiile statului va răspunde în solidar cu autoritatea sau instituția publică în procesele pierdute în instanțe.
S-au înregistrat 87 de voturi „pentru”, 10 contra și 30 de abțineri în plen. Inițiativa face parte din urgențele legislative din PNRR pentru care s-a convocat sesiunea extraordinară.
Apar noi grade profesionale pentru funcționarii publici
Inițiativa legislativă introduce mai multe tipuri de grade profesionale pentru nivelul superior, față de cele existente în prezent.
Gradele profesionale ale funcționarilor publici de execuție vor fi următoarele:
a) debutant; b) asistent; c) principal; d) superior, că nivel maxim pentru funcția publică de execuție, clasele ÎI și III, e) superior - nivel 2; f) superior -nivel 3; g) superior -nivel 4, că nivel maxim pentru funcția publică de execuție clasa I
Numărul total cumulat al funcțiilor publice de execuție din clasa I având unul nivelurile stabilite pentru gradul profesional superior, prevăzute la lit. e)-g), ce se pot înființa la nivel de ordonator de credite este de maximum 20% din numărul total al posturilor aprobate la nivelul ordonatorului de credite.
Numărul total al funcțiilor publice de execuție din clasa I și nivelul aferent gradului profesional superior prevăzut la lit. g) care se pot înființa prin transformarea posturilor este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivelul ordonatorulului de credite.
Perioada de mandat a viceprimarilor va fi recunoscută ca vechime în muncă și în specialitate
Viceprimarilor li se va recunoaște timpul petrecut în exercitarea mandatului ca vechime în muncă și în specialitate. Prevederea a fost introdusă ca amendament în proiectul de modificare a Codului Administrativ.
„Amendamentul meu se referă la punerea în acord a funcției de viceprimar, ca funcție de demnitate publică, cu ceilalți demnitari. În legea 153/2017, legea salarizării unitare, spune că perioada în care un demnitar cu funcție publică ocupă această funcție constituie vechime în muncă și în specialitate. Codul Administrativ referitor la președintele Consiliului Județean, vicepreședintele CJ și primarul, pe perioada mandatului, i se constituie vechime în muncă și în specialitate. Nu știu din ce cauză viceprimarii nu au fost prinși în codul administrativ proporțional cu ceilalți demnitari această posibilitate ca pe perioada mandatului să aibă vechime în muncă și în specialitate”, a prezentat amendamentul senatorul PSD Ionel Floroiu.
Personalul contractual va răspunde în solidar cu autoritatea sau instituția publică
În Codul Administrativ au fost introduse noi articole prind răspunderea personalului contractual în solidar cu autoritatea sau instituția publică:
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau, sau într-un interes legitim se poate adresa instanței judecătorești, în condițiile legii, împotriva autorității sau instituției publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.
În cazul în care acțiunea se admite, plata daunelor se asigura din bugetul autorității sau instituției publice. Dacă instanța judecătorească constată vinovăția unui salariat cu statut de personal contractual, persoană respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituția publică.
Răspunderea juridică a personalului contractual nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legate și procedurile administrative aplicabile autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Răspunderea administrativ-disciplinară a personalului contractual
Încălcarea cu vinovăție de către personalul contractual a îndatoririlor corespunzătoare postului pe care îl ocupă și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestuia, conform noii variante a Codului Administrativ.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absența nemotivată de la serviciu;
d) nerespectarea programului de lucru;
e) intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afară cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care personalul contractual își desfășoară activitatea;
h) desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;
i) refuzul nemotivat de a îndeplini atribuțiile de serviciu
j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicină muncii și expertizelor medicale că urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicină muncii
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru personalul contractual, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și incompatibilități;
i) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități, prevăzute prin Legea nr.161 /2003, cu modificările și completările ulterioare, și prin legi speciale, dacă personalul contractual nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la dată intervenirii cazului de incompatibilitate;
m) încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese;
n) alte fapte prevăzute că abateri disciplinare în actele normative din domeniul administrativ sau aplicabile acestuia.
Propunerea legislativă merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 





.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)







