REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

CODUL RUTIER 2013: Pedepsele dure anunţate iniţial ar putea fi "îmblânzite"

CODUL RUTIER 2013: Pedepsele dure anunţate iniţial ar putea fi "îmblânzite"

Replica API 18 septembrie 2013 | 00:00 59

Comisia de specialitate care se reuneşte la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a discuta propunerile venite din partea cetăţenilor şi a instituţiilor, cu privire la proiectul de modificare drastică a Codului Rutier, ia în discuţie posibilitatea de a nuanţa pedepsele dure anunţate iniţial pentru abaterile grave ale şoferilor. "Sunt luate în discuţie solicitări privind gradualitatea în aplicarea sancţiunilor, în funcţie de gravitatea lor, şi în funcţie de perseverenţa în a greşi, în cazul recidiviştilor. Se mai cere un echilibru între cuantumurile amenzilor. În acest moment, este un document în lucru, nu se poate spune că s-a decis aşa ceva. Comisia s-a întrunit şi discută pe măsură ce vin opiniile cetăţenilor şi ale instituţiilor, astfel ca documentul final să fie unul echilibrat şi eficient", a declarat pentru gandul.info comisarul şef Costin Tătuc, directorul adjunct al Poliţiei Rutiere. Ministrul de Interne Radu Stroe a declarat că ia în calcul reducerea amenzilor propuse iniţial, însă spune că pedepsele pentru abaterile grave vor rămâne dure. "Amenzile sunt într-adevăr prea mari, iar anumite fapte ce nu pot fi probate în faţa instanţei e greu să le sancţionezi direct prin lege. Prin urmare, ne vom revizui punctul de vedere, dar fapte precum conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea vitezei, trecerea peste calea ferată, conducerea fără permis, toate aceste fapte vor rămâne foarte grav sancţionabile inclusiv cu amenzi. Proiectul va suferi modificări", a declarat Radu Stroe. Documentul de modificare a Codului Rutier a fost pus în dezbatere publică pe 11 septembrie, pentru o perioadă de 10 zile, urmând ca apoi să primească avizele ministerelor.

sursa: Rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272