REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Coliziune între două trenuri în Egipt: cel puţin 32 de morţi şi 66 de răniţi

Coliziune între două trenuri în Egipt: cel puţin 32 de morţi şi 66 de răniţi

Replica API 27 martie 2021 | 00:00 996

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi 66 rănite, vineri la prânz, în urma coliziunii a două trenuri de călători în oraşul Sohag din sudul Egiptului, a anunţat Ministerul Sănătăţii egiptean, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Imagini transmise de presa locală arată vagoane de tren deraiate deasupra unui canal cu apă. ''Trenurile s-au ciocnit în timp ce rulau cu viteză nu foarte mare, ceea ce a condus la distrugerea a două vagoane şi la răsturnarea unui al treilea'', declară o sursă de securitate.

Potrivit autorităţii feroviare egiptene, o persoană ar fi declanşat frâna de urgenţă, provocând astfel oprirea primului tren, iar cel de-al doilea l-a lovit din spate.

Egiptul are una dintre cele mai vechi şi mai extinse reţele feroviare în regiune, iar accidentele soldate cu victime sunt frecvente.

În februarie 2019, o locomotivă care nu era manevrată de un mecanic a pătruns într-o platformă a staţiei de tren din Cairo, provocând un incendiu care a ucis 31 de persoane. Accidentul feroviar cel mai mortal a avut loc în 2002, când peste 360 de oameni au murit după ce un tren a luat foc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272