Coliziune între un tren de călători şi un vehicul tehnic în Cehia: cel puţin 20 de răniţi
Coliziune între un tren de călători şi un vehicul tehnic în Cehia: cel puţin 20 de răniţi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin 20 de persoane au fost rănite miercuri după ce o garnitură de pasageri s-a ciocnit cu un vehicul feroviar pentru diagnosticarea şi repararea căilor ferate în Cehia, relatează DPA, citând un purtător de cuvânt al echipelor de intervenţie, citează Agerpres.
Patru persoane grav rănite au fost transportate cu un elicopter la clinicile din Pilsen şi Praga, a indicat acelaşi purtător de cuvânt, adăugând că celelalte persoane rănite au fost duse la spitale din regiune.
Coliziunea a avut loc la Kdyne, în districtul Domazlice din vestul ţării, aproape de graniţa cu Germania.
Potrivit primelor concluzii ale operatorului reţelei feroviare SZCZ, se pare că mecanicul vehiculului tehnic a neglijat un indicator de oprire. Astfel de vehicule tehnice sunt utilizate pentru detectarea locurilor unde sunt deteriorate şinele. Linia de cale ferată respectivă urma să rămână închisă până seara.
Republica Cehă dispune de una din reţelele feroviare cele mai dense în Europa, dar este considerată învechită în multe locuri. După o serie de accidente, ministrul transporturilor, Karel Havlicek, a promis recent investiţii importante pentru creşterea siguranţei circulaţiei pe calea ferată.
La începutul lunii iulie, două persoane, între care un german, şi-au pierdut viaţa într-un accident de tren în partea cehă a masivului montan Erzgebirge.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)











