Comemorări 11 septembrie: Biden se va deplasa în cele trei locuri emblematice ale atentatelor
Comemorări 11 septembrie: Biden se va deplasa în cele trei locuri emblematice ale atentatelor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele SUA Joe Biden va vizita sâmbătă 11 septembrie cele trei locuri emblematice ale atentatelor care au avut loc în urmă cu 20 de ani: New York, Pennsylvania (est) şi Pentagonul, a anunţat sâmbătă Casa Albă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat, preşedintele american şi soţia sa Jill Biden vor ''aduce un omagiu şi vor comemora vieţile pierdute'' la New York, unde au căzut turnurile gemene de la World Trade Center, în Shanksville, Pennsylvania, unde s-a prăbuşit un avion deturnat de patru jihadişti şi în Arlington, Virginia, în apropiere de Washington, unde a fost atacat Departamentul Apărării al SUA.
Joe Biden a dorit să marcheze simbolic această a douăzecea comemorare prin retragerea ordonată a trupelor americane din Afganistan, unde au fost trimise în urma atacurilor din 11 septembrie 2001.
Dar războiul din Afganistan s-a încheiat în haos, Statele Unite fiind surprinse de avansarea rapidă a talibanilor şi 13 militari americani au fost ucişi într-un atentat la Kabul, notează AFP.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.3° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


