REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

CONDAMNAT, după ce a încercat să VÂNDĂ DROGURI unor POLIȚIȘTI

CONDAMNAT, după ce a încercat să VÂNDĂ DROGURI unor POLIȚIȘTI

Replica API 9 martie 2021 | 00:21 5175

Un tânăr constănțean a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc. Organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, ce folosește pe rețelele de comunicare pseudonimul ”Eldiablone”, pune în vânzare cannabis pe raza stațiunii Vama Veche, cu prețul de 40 lei per gram.

Cum s-a petrecut evenimentul

La data de 4 august 2020, organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, ce folosește pe rețelele de comunicare pseudonimul ”Eldiablone”, pune în vânzare cannabis pe raza stațiunii Vama Veche, cu prețul de 40 lei per gram.

Ca urmare a autorizării investigatorilor sub acoperire în cauză de către procuror, aceștia au luat legătura prin intermediul aplicației ”Wickr ME” cu persoana de sex bărbătesc care folosește pseudonimul ”Eldiablone”. În cadrul conversațiilor purtate, acesta a comunicat că poate vinde investigatorilor sub acoperire cannabis cu prețul de 40 lei pe gram, cu condiția ca aceștia să se deplaseze în localitatea Vama Veche întrucât el nu are mașină. Urmare a convorbirii avute, cei doi investigatori au ajuns în localitatea Vama Veche în jurul orei 16:00 și au urcat la etajul terasei ”La Canapele”. Continuându-se discuțiile în mediul online cu utilizatorul pseudonimului ”Eldiablone” i s-a comunicat acestuia de către investigatorii sub acoperire că au ajuns în Vama Veche, iar acesta i-a întrebat ce droguri doresc să cumpere. Cei doi investigatori au solicitat 10 grame de Amfetamină, denumită în mediul consumatorilor de droguri ”Speed” și 15 grame de cannabis.

După ce inițial persoana în cauză a ezitat să se prezinte la localul ”La Canapele” motivând că nu dorește să vândă marfa în fața camerelor video, aceasta și-a făcut apariția în jurul orelor 17:00. Persoana cu care cei doi investigatori comunicaseră prin intermediul aplicației ”Wickr ME” a menționat că poate să le vândă drogurile, dar vor trebui să meargă într-o locație mai sigură, mai puțin expusă.

Cei doi investigatori au părăsit localul împreună cu persoana care urma să le vândă drogurile și s-au urcat în autoturismul acestora, unde, după ce s-au deplasat aproximativ 300 metri au cumpărat în interiorul autoturismului 13 grame de cannabis contra sumei de 520 lei și 10 grame de „Speed” contra sumei de 700 lei. Pe drum, dar și după ce a urcat în mașină, între cei trei a avut loc o discuție în cadrul căreia, bărbatul a susținut că nu are drogurile asupra sa și a încercat să-i convingă pe investigatori să-i dea banii, el urmând să revină cu marfa.

După ce investigatorii au refuzat în mod repetat să-i înmâneze suma cerută, tânărul a cerut să vadă banii. După ce i-a văzut, a solicitat investigatorilor să conducă autoturismul pe DE 87, apoi pe le-a cerut să oprească. Aici, inculpatul a spus că are drogurile asupra sa și a desfăcut ambalajul din material plastic cu care venise în mână și pe care l-a purtat tot timpul asupra sa. Bărbatul le-a dat investigatorilor să verifice drogurile după care a solicitat banii. Imediat după ce a primit banii, a avut loc intervenția polițiștilor și prinderea inculpatului în flagrant.

Relevant în ceea ce privește dovedirea activității infracționale este și procesul verbal de redare a discuțiilor înregistrate în mediu ambiental ce au avut loc între inculpat și cei doi investigatori sub acoperire, discuții care denotă faptul că inculpatul avea un mod profesionist de a trata cu clienții ” consumatori de droguri ” termenii înțelegerii infracționale, acesta fiind și deosebit de precaut în privința locului în care urma să se desfășoare activitatea de vânzare a drogurilor căutând un loc retras fără camere video, în speță inculpatul preferând mașina investigatorilor sub acoperire.

Bărbatul avea un mod profesionist de a trata cu clienții

Rezultă din probele administrate în cauză că inculpatul avea un mod profesionist de a trata cu clienții ”consumatori de droguri ” termenii înțelegerii infracționale, acesta fiind și deosebit de precaut în privința locului în care urma să se desfășoare activitatea de vânzare a drogurilor căutând un loc retras fără camere video, în speță inculpatul preferând mașina investigatorilor sub acoperire.

Instanța mai ține cont de circumstanțele personale – vârsta tânără a inculpatului de 26 de ani, necăsătorit, studii 12 clase, fără antecedente penale, fără ocupație și fără loc de muncă, împrejurarea că este la primul conflict cu legea penală.

Ce a decis instanța

În ce privește prezentul dosar, inculpatul a fost foarte cooperant, recunoscând fără rezerve acuzațiile, astfel că dispozițiile art. 396 pct. 10 Cod proc.pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime ca urmare a recunoașterii acuzațiilor, sunt aplicabile. În baza art. 91 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 (doi) ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele fixate de acesta;să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existentă.

Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Bogdănești afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. Numărul zilnic de ore urmează a se stabili conform legii de executare a pedepselor. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ar trebui impuscat !!!
0
3
Silviu butnaru din megidia vinde legale si nu ii face nimeni nimica.
1
1
Futu-te-n gaura de drogalau prost ce esti, prostu societatii.
1
1
Pai la gabori vrei tu sa vinzi?Nu stii ca gaborii vrea degeaba?
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108