Consilierul local PNL Adriana Arghirescu explică de ce a rămas valabilă taxa de 200 de lei pe mașină. Video
Consilierul local PNL Adriana Arghirescu explică de ce a rămas valabilă taxa de 200 de lei pe mașină. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsilierul local Adriana Arghirescu, liderul grupului PNL, a declarat că este lăudabil demersul consilierilor din opoziție, dar că proiectele din ședința extraordinară de îndată, convocată luni, au fost incomplete și nu aveau cum să fie votate. Ea a precizat că PNL rămâne consecvent votului dat anul trecut, în sensul în care a votat pentru introducerea taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public. În ceea ce privește demersul USR, privind strângerea de semnături pentru demiterea primarului, Adriana Arghirescu a declarat că este unul pur electoral.
Începutul de săptămână a debutat cu un forcing al consilierilor locali din opoziție care au încercat marea cu degetul și au venit în fața Consiliului Local cu două proiecte, așa cum spuneau ei, pentru constănțeni. Din nefericire demersul lor a fost făcut doar pe jumătate, pentru că respectivele proiecte erau incomplete din punct de vedere al legalității. Consilierul local PNL Adriana Arghirescu a declarat că în aceste condiții proiectele nu aveau cum să fie votate.
„11 consilieri locali au avut o inițiativă de a convoca o ședință extraordinară de îndată cu două proiecte pe ordinea de zi. În afară de intenția lăudabilă de a veni și a convoca o ședință extraordinară, fapt ce ne arată că suntem într-un exercițiu democratic s-a pus problema de reglementare, de respectare a prevederilor Codului Administrativ. Mai exact, orice proiect care se supune dezbaterii trebuie să aibă un referat de necesitate și un raport de specialitate. Acest demers a fost făcut vineri la ora 13.30, când s-a convocat această ședință extraordinară de îndată și s-a depus documentația doar cu referatul de necesitate. Raportul de specialitate care trebuia făcut de către Direcția de Specialitate din cadrul Primăriei Constanța nu a existat pentru că nu a fost timpul necesar pentru a fi întocmit. Astfel, ne-am trezit în ședința de comisie și ulterior în ședința de plen a Consiliului Local cu un proiect de hotărâre având o documentație incompletă, adică neconforme din punct de vedere al Codului Administrativ. Am fost surprinși de acest lucru având în vedere că între semnatarii hârtiei de convocare a ședinței extraordinare de îndată se aflau și doi avocați. Unul dintre ei este foarte vehement, atât în ședințele de comisie, cât și în ședințele de Consiliu Local, unde ni se predau adevărate lecții de legislație. Astfel, am fost puși în fața votului a două proiecte neconforme, ceea ce, indiferent de conținutul proiectelor, nu aveau cum să fie votate. Dacă le păsa cu adevărat de succesul acestui demers îl pregăteau mult mai bine, veneau cu solicitare către aparatul executiv pentru raportul de specialitate și abia atunci toată lumea putea să analizeze și să voteze în cunoștință de cauză“, a declarat Adriana Arghirescu.
Nu sunt suficiente fonduri care să susțină această activitate
Și dacă ar fi fost documentația completă nu ar fi votat pentru eliminarea taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public pentru că municipiul Constanța are nevoie de resurse bugetare pentru a finaliza sau susține proiecte.
„La sfârșitul anului 2024 acest proiect a fost adus în fața Consiliului Local și cu toți am votat pentru acest proiect. La sfârșitul fiecărui an se discută bugetul pentru anul următor. Noi la Constanța avem două mari lucruri la care trebuie să ne gândim, proiectele finanțare cu fonduri europene unde are și Municipalitatea o contribuție, uneori chiar foarte importantă, și proiecte de funcționare ale orașului care intră în funcționarea, existența și dezvoltarea orașului. Din această analiză, coroborată cu situația financiară la nivel național, ne-a dus la concluzia că nu avem suficienți bani la buget pentru a menține linia pe care ne-am propus-o de a dezvolta Constanța, atât cât putem. Pe de altă parte, analiza cheltuielilor foarte mari pentru întreținerea tramei stradale, întreținerea și amenajarea parcărilor a condus la ideea că nu sunt suficiente fonduri care să susțină această activitate. Așa s-a ajuns la varianta instituirii acestei taxe de utilizare a domeniului public. Așa cum am fost atunci de acord cu instituirea acestei taxe așa vom fi în continuare de acord cu această taxă“, a mai spus Arghirescu.
Video 1:
Strângerea de semnături pentru demiterea lui Chițac, un joc de campanie electorală
Consilierul local PNL a comentat demersul celor de la USR în ceea ce privește demiterea primarului. Aceasta consideră că este un demers politic menit să testeze susținerea candidatului USR la prezidențiale Elena Lasconi, și că este foarte greu de realizat.
„Aceste demers al USR de strângere de semnături pentru demiterea primarului trebuie văzut în cheie electorală. Suntem în precampanie pentru alegerile prezidențiale, iar cei de la USR nu fac decât să își verifice suportul pentru candidatura Elenei Lasconi. Acest demers nu are nicio legătură cu demiterea primarului Vergil Chițac pentru că este un drum foarte complicat, și chiar dacă administrația Chițac nu este perfectă este singura administrație care în ultimii 30 de ani a făcut ceva pentru constănțeni. De fapt așa fac tot timpul cei de la USR pentru că nu și-au înțeles niciodată rolul nici la putere și nici în opoziție. Ei nu înțeleg că în momentul când ești la putere trebuie să te apuci să lucrezi. În opoziție este mai simplu pentru că stai și critici. Dacă locuitorii ți-au dat puterea te apuci de treabă. Lucrurile nu s-au întâmplat așa. Concluzionez și spun că este un joc de campanie electorală“, a afirmat Adriana Arghirescu.
Proiectele primăriei prind viață...
În ceea ce privește proiectele existente la nivelul Constanței, liderul grupului PNL a afirmat că toate sunt importante și că administrația locală trebuie să găsească resursele financiare pentru a le gestiona pe toate.
„Proiectul cu școlile este cel mai ambițios asupra căruia trebuie să ne aplecăm pentru că reabilitarea unităților de învățământ este extrem de importantă astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții. Avem proiectul de construire a CET-ului, care sperăm să fie finalizat în anul 2026 și să diminuăm, astfel, subvenția alocată pentru energie. Avem și proiectul spitalului nou Municipal care este la fel de important, și nu în ultimul rând stadionul Gheorghe Hagi, despre care am înțeles că în luna august ar trebui să înceapă lucrările“, a explicat Arghirescu.
În ceea ce privește parlamentarii, Adriana Arghirescu consideră că trebuie să fie mai implicați în viața comunității locale.
„Din punctul meu de vedere eu văd două lucruri importante pentru parlamentarii noștri. În primul rând, să mențină legătura permanentă cu comunitatea locală și administrația centrală în sensul ajutorului oferit pentru a continua proiectele. Apar multe probleme care se pot debloca doar la nivel central și aici trebuie să intervină parlamentarii pentru a debloca problemele. A doua direcție pe care eu o văd pentru parlamentari se referă la actualizarea sau mai bine zis aducerea în era noastră a legislației. Eu personal, în calitate de consilier local, am întâlnit la comisii situații care sunt total anacronice care pun frână în procesul operațional“, a concluzionat Adriana Arghirescu.
Video 2:
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



