Consilierul lui Zelenski îl critică pe Scholz
Consilierul lui Zelenski îl critică pe Scholz
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn înalt consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a contestat poziţia exprimată de cancelarul german Olaf Scholz, care a luat apărarea poporului rus, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.![]()
„Nu poporul rus a luat decizia fatală de a invada Ucraina. Acest război este războiul lui Putin”, a spus Scholz joi seara, la un eveniment politic.
Această distincţie, deşi este larg răspândită în Europa, este greşită, potrivit lui Mihailo Podoliak, care a scris pe Telegram că o majoritate a populaţiei din Rusia susţine războiul.
Podoliak este responsabil de declaraţiile politice ale biroului prezidenţial ucrainean şi anunţă noutăţi legate de negocierile de pace dintre Kiev şi Moscova, menţionează dpa.
Criticile sale la adresa lui Scholz au fost formulate a doua zi după ce Zelenski i s-a adresat personal cancelarului german, cerând Berlinului să furnizeze mai mult sprijin Ucrainei în faţa atacului rus şi a creşterii victimelor civile.
„Daţi-i Germaniei rolul conducător pe care şi l-a câştigat”, a îndemnat Zelenski într-un mesaj video în parlamentul german.
Scholz i-a mulţumit ulterior lui Zelenski pentru "cuvintele impresionante", dar a reiterat refuzul NATO de a interveni militar în Ucraina.
Guvernul lui Scholz a stârnit iritarea partidelor de opoziţie pentru că a blocat o moţiune vizând organizarea unei dezbateri speciale consacrate Ucrainei, după discursul lui Zelenski.
În locul dezbaterii, Bundestagul a revenit la ordinea de zi obişnuită, iar imediat după discursul pasional al liderului ucrainean vicepreşedinta legislativului Katrin Goring-Eckardt i-a felicitat pe doi colegi care îşi sărbătoreau aniversarea, fiind apostrofată de critici.
Guvernul german de coaliţie este format din social-democraţii cancelarului Scholz (SPD), Verzi şi Partidul Liberal Democrat (FDP), membri proeminenţi ai acestora două din urmă exprimându-şi regretul pentru modul în care s-au desfăşurat evenimentele în Bundestag, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
5.8° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



