Constănțenii NU sunt de acord că orașul se află în coada clasamentului în ceea ce privește POLUAREA!
Constănțenii NU sunt de acord că orașul se află în coada clasamentului în ceea ce privește POLUAREA!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest“Constanța, locul din România cu cel mai curat aer!”, a anunţat Primăria Constanţa, pe pagina de facebook, potrivit unui sondaj. Cel mai poluat oraş din România este Iaşi, urmat de Cluj-Napoca, Braşov şi Bucureşti, iar la polul opus, se află Constanţa, Brăila, şi Galaţi Cercetarea a fost făcută de o organizaţie elveţiană, care culege date despre calitatea aerului la nivel global. 22 de oraşe de la noi au ajuns în acest studiu, scrie stirileprotv.ro.
Evident, comentariile nu au întârziat să apară. “Mai puteți tăia din copaci dacă tot este aerul prea curat,mai dați autorizații de construcții pentru niște monstruozități arhitecturale în parcuri și pe spațiile verzi, ce tot atât aer curat? Administrarea parcurilor și a spațiilor verzi contează foarte mult pentru un aer curat, de aceea trebuie plantați copaci mulți, de aceea trebuie semănat gazon sau anumite tipuri de vegetație în spațiile dintre blocuri.
Dar se pare că nu prea interesează pe nimeni aceste lucruri. Corupția trebuie eliminată total din primărie și toate instituțiile publice, colaborarea între departamentele din subordinea primăriei este de asemenea foarte utilă pentru rezultate bune, dar puterea mafiei este mai mare că dorința cetățenilor plătitori de taxe”, a scris un intrenaut.
“În condițiile în care copacii toaletaţi / mutilați cu drujbă vor muri în 2-3 ani, în condițiile transformării fiecărui spațiu verde în teren revendicat/ reatribuit/ concesionat etc câte unui dezvoltator imobiliar, în haosul urbanistic în care trăim, suntem exact că în basmul “ Hainele noi ale împăratului”.
Așa este, cum zice raportul. Avem noi, cetățenii, probleme de percepție...”, a comentat un alt constănţean,în timp ce un altul scrie: Deci putem sta relaxați în continuare și să nu creăm niciun metru pătrat de spațiu verde, să nu facem registrul spațiilor verzi, să dăm avize de construcții pe spații verzi trecute dubios în proprietate privată și să toaletăm copaci la sânge”.
Potrivit monitorizărilor, anul trecut cel mai curat aer din România a fost la Constanţa. Poluarea este moderată la mare datorită brizei, dar şi a faptului că pe litoral nu sunt foarte mulţi factori poluanţi industriali, scrie stirileprotv.
Pe lângă Constanţa, oraşele în care aerul este curat sunt Râmnicu Vâlcea, Văleni, Galaţi şi Brăila.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News