Constantin Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, a sesizat Curtea Constituțională... cu privire la pensia militară!
Constantin Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, a sesizat Curtea Constituțională... cu privire la pensia militară!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul șef al IPJ Constanța, Constantin Dancu, a ieșit la pensie pe 30 iunie 2020 și, în loc să se bucure de viața de pensionar, Dancu nu are liniște, fiind nevoit să se lupte cu Statul, pentru un drept ce i se cuvine și care nu i-a fost acordat, prin decizia de pensionare. Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 59/2017 cuantumul pensiei stabilit prin decizia de pensionare este mai mic decât cel pe care ar fi avut dreptul să îl primească dacă nu intra în vigoare ordonanța, astfel încât solicită sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ şi, urmare a constatării neconstituționalității dispoziţiilor legale în baza cărora s-a calculat pensia, să fie obligată pârâta să revizuiască deciziile de pensionare. Iar sesizarea a fost admisă, astfel că speța ajunge pe masa judecătorilor CCR.
Constantin Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, se luptă cu statul, mai exact cu Casa Sectorială de Pensii a MAI, pe care a chemat-o în instanță, solicitând judecătorilor să dispună anularea în parte a deciziei de pensie, calculate în temeiul prev. O.U.G. nr. 59/2017, în sensul emiterii unei noi decizii din care să rezulte recunoașterea tuturor drepturilor cuvenite de la data pensionării și până la data emiterii unei noi decizii de pensie emisă în mod legal, respectiv prin eliminarea din formula de calcul a art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, normă pe care o consider nelegal aplicată în decizia mea de pensie și neconstituțională în ansamblul ei (în special art. VII) (asemeni art.84 pct.2 din O.U.G. nr. 1 14/2018).
Dancu mai cere obligarea instituției să efectueze operațiunea administrativă de revizuire/actualizare (inclusiv în evidențele sale) a pensiei militare de serviciu, prin eliminarea din procedurile de calcul a aplicării prevederilor art. VII din O.U.G. NR. 59/2017, ac fiind neconstituțională în ansamblul său,în special art. VII, și art.84 pct.2 din OUG nr. 114/2018, prin aplicarea actelor normative ulterioare (OUG nr. 115 din 26 august 2022, OUG nr. 168 din 8 decembrie 2022 si urm.) de la data nașterii acestor drepturi (detaliate mai jos) până la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Mai mult, Dancu cere restituirea sumelor reținute din pensie la care era îndreptățit, cât ți a dobânzilor aferente. Nu în ultimul rând, Constantin Dancu a cerut judecătorilor constănțeni să-i admită cererea de sesizare a CCR cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său, n special art. VII, și a art.84 pct.2 din OUG nr. 114/2018.
Constantin Dancu are calitatea de pensionar militar MAI, trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu militară, iar obiectul acţiunii sale nu vizează stabilirea situaţiei salariilor realizate, ci modalitatea de aplicare a unor acte normative în materia pensiilor, cu influenţă asupra cuantumului pensiei.
Dancu spune că i s-a calculat cuantumul pensiei conform art. 60 din Legea 233/2015, în funcţie de "media soldelor/salariilor nete corespunzătoare soldelor/salariilor brute cuprinse în baza de calcul a pensiei", dar acesta trebuia ulterior actualizat, fără aplicarea prevederilor OUG 59/2017 (neconstituţională) şi art. 84 din OUG nr. 114/2018, care au lipsit de eficienţă actele normative care contribuiau ulterior la majorarea cuantumului pensiei sale.
OUG 59/2017 nu are avizul consiliului legislativ
Prin urmare, a apreciat că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 79 alin (1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât şi legalităţii procedurii de adoptare a ordonanţelor de urgenţă. A mai precizat că la data publicării în MOF a OUG 59/2017, din cauza posibilităţilor sale modeste de informare, nu a cunoscut faptul că OUG 59/2017 nu are avizul consiliului legislativ, fapt ce atrage neconstituţionalitatea ei, dar imediat ce a aflat, a introdus această acţiune în instanţă, motiv pentru care a considerat că nu se poate admite vreo excepţie de tardivitate sau prescripţie, pe motiv că nu a depus această acţiune în termen de 3 ani de la publicarea ordonanţei în monitorul oficial.
Având în vedere faptul că în momentul adoptării OUG 59/2017 (04 august 2017), Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 79 raportat la art. 1 alin. 5 din Constituţie, motiv pentru care sancţiunea este neconstituţionalitatea actului normativ în discuţie în ansamblul său. Raportat la aspectele expuse, rezultă că salariul brut de funcţie, de care a beneficiat la data deschiderii dreptului la pensie (în sensul dispoziţiilor art. 60 al. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat), s-a majorat ulterior. Astfel, a solicitat instanţei să înainteze excepţia în cauză spre competentă soluţionare Curţii Constituţionale, potrivit art.146, lit.d din Constituţia României.
În situaţia declarării neconstituţionalităţii, rezultă revenirea la forma iniţială a Legii nr. 223/2015 şi implicit la beneficiul prevăzut de acest act normativ, în care se prevede că la pensia existentă „se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salariat mediu brut realizat de cadrele active" pentru un pensionar militar (fost poliţist).
În esenţă, a susţinut că urmare a adoptării O.U.G. nr. 59/2017 cuantumul pensiei stabilit prin decizia de pensionare este mai mic decât cel pe care ar fi avut dreptul să îl primească dacă nu intra în vigoare ordonanța, astfel încât solicită sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ şi, urmare a constatării neconstituționalității dispoziţiilor legale în baza cărora s-a calculat pensia, să fie obligată pârâta să revizuiască deciziile de pensionare.
A câștigat...și nu prea, în instanță. Va fi sesizată CCR, dar...
În instanță, Constantin Dancu a avut succes...și nu prea, în sensul că Tribunalul i-a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale și a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.84 pct.2 din OUG nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Însă, i-a respins, în rest, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la celelalte solicitări. Judecătorii au mai respins ”cererea de suspendare a cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională asupra excepţiei de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, ca neîntemeiată. Respinge excepţiile autorităţii de lucru judecat, inadmisibilităţii cererii si tardivităţii cererii, invocate de pârâtă ca neîntemeiate. Respinge cererea de chemare in judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Dnacu Constantin, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de recurs, care se depune la Curtea de Apel Constanţa, în termen de 48 de ore de la pronunţare, în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale”, se arată în minuta instanței.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)








