REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
12.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Copiii lumii duc greul pandemiei de COVID-19, atenţionează două studii ale Vaticanului

Copiii lumii duc greul pandemiei de COVID-19, atenţionează două studii ale Vaticanului

Replica API 24 decembrie 2021 | 00:00 643

Copiii lumii duc greul pandemiei de COVID-19, care a fost însoţită de o creştere marcată a violenţelor, abuzurilor, exploatării minorilor, abandonului şcolar şi malnutriţiei, relevă două studii ale Vaticanului citate de Reuters, citată de Agerpres.

"Informaţiile privind violenţe, abuzuri şi exploatare la care sunt supuşi copiii s-au înmulţit semnificativ de la începutul pandemiei, iar comunităţile mai sărace suferă în mod disproporţionat" din acest punct de vedere, conform acestor studii, realizate de Oficiul pentru dezvoltare al Vaticanului şi Academia pontificală pentru viaţă.

Ele arată că peste cinci milioane de copii au pierdut un părinte, bunic sau îngrijitor din cauza pandemiei, care a anulat totodată progresele obţinute în ce priveşte reducerea sărăciei, aruncând în sărăcie alţi 150 de milioane de copii şi sporind la 160 de milioane rândurile copiilor nevoiţi să muncească.

Creşterea insecurităţii alimentare a determinat între 6 şi 7 milioane de cazuri noi de malnutriţie acută printre copiii sub cinci ani, ceea ce s-a tradus prin circa 10.000 de decese pe lună în 2020, dintre care 80% în Asia de sud sau Africa subsahariană.

A crescut şi malnutriţia în rândul copiilor, prin anularea a circa 39 de miliarde de mese la şcoală, care reprezentau singura masă adecvată de care beneficiază mulţi copii chiar şi în unele ţări dezvoltate.

În acelaşi timp, rata abandonului şcolar a crescut semnificativ în sud şi circa 10 milioane de copii din întreaga lume ar putea să nu mai revină niciodată în băncile şcolii.

Sunt în creştere şi căsătoriile timpurii, ca mijloc prin care familiile cele mai sărace încearcă să scadă presiunile financiare.

Studiile fac apel la o distribuire echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19, creşterea cheltuielilor guvernamentale pentru copii şi menţinerea şcolilor deschise cât mai mult posibil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272