Coreea de Nord avertizează că ar putea căuta o ''nouă cale'' în faţa ostilităţii americane
Coreea de Nord avertizează că ar putea căuta o ''nouă cale'' în faţa ostilităţii americane
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCoreea de Nord a avertizat marţi că ar putea căuta o ''nouă cale'' pentru a-şi apăra interesele şi a accelera programul de arme după noile sancţiuni americane, în timp ce negocierile dintre cele două ţări sunt în impas, relatează AFP, citată de Agerpres.
Ju Yong Chol, reprezentantul nord-coreean pe lângă ONU la Geneva, a declarat în faţa Conferinţei pentru dezarmare că eforturile ţării sale de a îmbunătăţi relaţiile cu Washingtonul s-au lovit de ostilitatea americană.
''Deşi SUA vorbesc despre o reluare a dialogului, nu au deloc intenţia de a renunţa la politica lor ostilă faţă de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC)", a declarat el diplomaţilor.
Dacă Statele Unite ''persistă să impună sancţiuni şi să exercite presiuni asupra ţării mele, am putea fi nevoiţi să căutăm o nouă cale de apărare a suveranităţii noastre şi a intereselor noastre naţionale supreme'', a subliniat oficialul nord-coreean la Geneva.
După o apropiere spectaculoasă în 2018, discuţiile pe tema spinoasă a problemei nucleare nord-coreene se află în impas de la eşecul summitului de la Hanoi, din februarie 2019, între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Statele Unite solicită Coreei de Nord să renunţe imediat la tot arsenalul său atomic, în timp ce Phenianul cere ridicarea rapidă a cel puţin unei părţi din sancţiunile internaţionale care afectează economia ţării.
Adresându-se liderilor de partid în decembrie, Kim Jong Un a declarat că Phenianul nu se mai consideră legat de moratoriul privind testele nucleare şi cu rachete balistice intercontinentale şi a ameninţat că ţara sa va face demonstraţie cu o ''nouă armă strategică''.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





