Coreea de Sud: Explozie la bordul unui petrolier andocat în portul din Ulsan; 12 răniţi
Coreea de Sud: Explozie la bordul unui petrolier andocat în portul din Ulsan; 12 răniţi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO puternică explozie, produsă la bordul unui petrolier andocat într-un port sud-coreean, a provocat un imens incendiu care s-a propagat sâmbătă la un alt vas, făcând 12 răniţi, conform autorităţilor sud-coreene, citate de AFP.
Pompierii luptă cu flăcările care au generat o enormă coloană de fum negru deasupra portului Ulsan, în sud-estul ţării.
De asemenea, pompierii au declarat pentru AFP că 12 persoane au fost rănite, între care una se află în stare critică. Nouă dintre răniţi sunt sud-coreeni. Naţionalitatea celorlalţi trei nu este deocamdată cunoscută.
Anterior, agenţia de presă dpa informase că nouă persoane au fost rănite în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă pe un petrolier în curs de reparaţie în portul din oraşul sud-coreean Ulsan.
Nava de transport de produse petroliere, cu o capacitate de 25. 881 de tone, a luat foc în urma unei explozii în jurul orei locale 10:51, în timp ce era andocată pe cheiul Yeompo din Ulsan, conform agenţiei de presă Yonhap.
Potrivit Yonhap, în total, 25 de persoane, rezidenţi străini, se aflau la bordul navei Stolt Groenland, înregistrate în Insulele Cayman, însă toate au fost salvate, potrivit autorităţilor. Potrivit agenţiilor de presă ruse, printre membrii echipajului sunt şi cetăţeni ruşi şi filipinezi.
Garda de coastă sud-coreeană investighează cauza exactă a exploziei.
Incendiul s-a propagat la o navă de mărfuri de alături, Bow Dalian, sub pavilion singaporez. Toţi cei 21 de membri ai echipajului de pe această navă au fost evacuaţi în condiţii de securitate.
Ulsan se afla la aproximativ 400 de kilometri sud-est de capitala Seul şi este situat pe coasta Mării Japoniei. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





