Coreea de Sud - Sondaj: Aproape un elev din trei s-a gândit la sinucidere din cauza presiunii şcolare
Coreea de Sud - Sondaj: Aproape un elev din trei s-a gândit la sinucidere din cauza presiunii şcolare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAproape unul din trei elevi de gimnaziu şi de liceu din Coreea de Sud a avut gânduri suicidare în cursul anului trecut din cauza presiunii şcolare, relevă un sondaj făcut public luni şi preluat de agenţia Yonhap, citată de Agerpres.
Într-un sondaj la care au răspuns 5.669 de elevi din învăţământul gimnazial şi liceal (în care sunt incluşi copiii cu vârste între 12 şi 19 ani, n.red.), 27% au declarat că s-au gândit să-şi ia viaţa în cursul ultimului an. Defalcat pe sexe, 35% dintre fete şi 19,6% dintre băieţi au dat acest răspuns.
Sondajul a fost realizat de Institutul naţional pentru politica pentru tineret, în intervalul iulie-octombrie 2020.
Întrebaţi despre motivele gândurilor de sinucidere, 39,8% dintre elevi au indicat probleme şcolare, precum notele şi presiunea educaţională, urmate de anxietatea legată de viitor şi carieră (25,5%), conflicte în familie (16%), conflicte cu colegii (4,8%) şi dificultăţi de ordin economic (1,7%).
Procentul celor cu gânduri suicidare a prezentat uşoare diferenţe în funcţie de nivelul economic al familiei de provenienţă: 43,6% în rândul celor din eşalonul superior, 39,3% printre cei din eşalonul de mijloc şi 29,3% în cazul celor din eşalonul inferior.
Ancheta şi-a propus să analizeze aplicarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de guvernul de la Seul în 1991.
În sondaj au fost incluşi şi 2.954 de elevi de şcoală elementară (în Coreea de Sud, aceasta cuprinde clasele I-VI, n.red.) din clasele IV-VI.
Din totalul celor 8.623 de elevi, 27% au spus că s-au simţit trişti sau deprimaţi fără un motiv anume în ultimul an, în vreme ce 23,6% au afirmat că au simţit dorinţa să renunţe la şcoală.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.6° Constanța 














