Corina Martin, DATĂ LA O PARTE! Nu mai este preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării
Corina Martin, DATĂ LA O PARTE! Nu mai este preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎnlocuită cu Cristian Bărhălescu
Înlocuită cu Cristian Bărhălescu
Cristian Bărhălescu şi Corina Martin
Joi, 20 aprilie, a fost o zi plină de surprize. Nu doar natura s-a răzvrătit şi a arătat că poate fi ca iarna în mijlocul primăverii, ci şi reprezentanţii Asociaţiei Litoral Delta Dunării au simţit nevoia de schimbare. Ieri, în cadrul Adunării Generale, cei 12 reprezentanţi cu drept de vot ai asociaţiei au decis că este momentul ca preşedinta Corina Martin să fie trecută în “eşalonul doi”. Mai exact, în funcţia de preşedinte al asociaţiei a fost votat Cristian Bărhălescu, patronul Icar Tours, în timp ce Corina Martin a fost desemnată viocepreşedinte. “Este decizia colegilor”, a menţionat Cristian Bărhălescu.
În schimb, Corina Martin a simţit nevoia să explice situaţia, cu optimism, dar şi cu menţiunea că la Adunarea Generală s-a “bucurat” şi de prezenţa primarului Constanţei, Decebal Făgădău. Ce ironie! Sursele noastre susţin că Decebal Făgădău a fost unul dintre cei care şi-au dorit înlocuirea Corinei Martin de la conducerea asociaţiei.
Iată însă mesajul Corinei Martin, postat pe o reţea de socializare:
„Schimbam planul de abordare, la Asociatia Litoral-Delta Dunarii. Astazi, la Adunarea Generala a Asociatiei, m-am bucurat de prezenta tuturor membrilor, si mai ales de cea a primarului Constantei, care sustine in continuare activitatea si proiectele Asociatiei! Asa cum am anuntat anul trecut, cand voi implini 10 ani de voluntariat la conducerea Asociatiei Litoral-Delta Dunarii, ma voi gandi la o schimbare de plan si de nivel.
Incepand de astazi, prin proiectul discutat impreuna cu membrii nostri, voi reprezenta Consiliul Judetean Constanta in Asociatia Litoral-Delta Dunarii, si ma bucur ca membrii nostri au fost de acord ca ANAT sa continue sa conduca Asociatia. Nu am abdicat de la principiul pe care am construit Asociatia si pentru care am luptat in toate celelalte Asociatii de Promovare pentru care am pus temelie in tara. Si anume ca sectorul privat sa conduca aceste Asociatii si nu structurile publice.
Ma bucur ca membrii nostri au inteles solicitarea mea ferma si au acceptat ca, si pentru urmatorii ani, reprezentantii sectorului privat, deci ANAT sa continue pozitia de Presedinte. Am promis si ma tin de cuvant. Ma voi implica si mai mult la nivel national, ca Presedinte al Federatiei Asociatiilor de Promovare Turistica din Romania, acolo unde am reunit 16 Asociatii de Promovare si Dezvoltare a Turismului.
In acelasi timp, am acceptat cu mandrie propunerea de a reprezenta Consiliul Judetean Constanta in Asociatia Litoral-Delta Dunarii, in pozitia de Vicepresedinte al Asociatiei. Echipa noastra se consolideaza, castigam si mai multe voci si, dupa cum am discutat, si mai multa implicare. Mergem mai sus, in curand veti afla cat de sus!”.
Detalii despre asociaţie:
„Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului LITORAL-DELTA DUNARII este o structura tripartita, care include autoritati locale, asociatii patronale, companii reprezentand initiative private si ONG-uri, cu scopul de a capitaliza si canaliza energii pozitive in favoarea dezvoltarii rivierei romanesti. Suntem un catalizator pentru evolutia armonioasa a proiectelor de business cu final fericit pentru dezvoltarea celor peste doua sute de kilometri de coasta.
Suntem arhitectii comunicarii acestor proiecte si emitatorii mesajelor de reverenta pentru turistii romani si straini.
Scopul ultim al mixului fericit intre proiectele de dezvoltare si cele de comunicare? Turisti care la finele sejurului sa devina ambasadori ai atmosferei de pe riviera romaneasca”.
Interesant punct de vedere, însă, contactaţi de “Replica”, reprezentanţii CJC au precizat ferm: „Reprezentantul Consiliului Judeţean în asociaţie este Mirela Matichescu”.
De precizat că, tot de ieri, asociaţia şi-a modificat oarecum componenţa, în sensul că din conducerea ei fac parte acum şi primari din sudul litoralului.
Alexandra CUCU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News