REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Coronavirus: 2.100 de noi cazuri în Iran. Niciun deces într-o treime din provinciile sale

Coronavirus: 2.100 de noi cazuri în Iran. Niciun deces într-o treime din provinciile sale

Replica API 20 mai 2020 | 00:00 904

Iranul nu a anunţat marţi niciun deces asociat noului coronavirus într-o treime din provinciile sale, o premieră de la începutul răspândirii COVID-19 în ţară, cel mai afectat stat din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.

După apariţia sa la mijlocul lunii februarie în Iran, coronavirusul s-a răspândit rapid în cele 31 de provincii ale ţării.

"Zece provincii nu au înregistrat niciun deces (provocat de noul coronavirus) în ultimele 24 de ore, iar alte şase au înregistrat doar un singur deces", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianouche Jahanpour.

În restul ţării, 62 de persoane cu COVID-19 au murit, numărul total al deceselor ajungând la 7.199 la nivelul întregii ţări de la începutul pandemiei, a mai spus el.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.111 de cazuri noi de contaminare, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 124.603 de la începutul pandemiei, a adăugat oficialul iranian.

Provincia Khuzestan (sud-vest) este singura care rămâne clasată drept zonă "roşie" - cel mai ridicat nivel de risc în conformitate cu codul de culori adoptat de autorităţi pentru a măsura riscul de răspândire a coronavirusului, a spus Jahanpour.

Situaţia rămâne "stabilă" în majoritatea celorlalte provincii, a mai spus el.

Jahanpour a atenţionat zilele trecute cu privire la deteriorarea situaţiei sanitare în provinciile Lorestan (vest), Khorassan de Nord (nord-est), Kerman (sud-est), Sistan-Baluchestan (sud-est) şi Kermanshah (vest).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272