Coronavirus: 20 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin în Franţa
Coronavirus: 20 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin în Franţa
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFranţa a depăşit sâmbătă pragul de 20 de milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, chiar înainte de relaxarea constrângerilor sanitare miercuri, 19 mai, prin redeschiderea magazinelor, teraselor şi incintelor culturale, potrivit AFP şi La Tribune, citate de Agerpres.
Anunţul a venit de la preşedintele Emmanuel Macron şi de la primul ministru pe Twitter.
După un debut haotic, campania de vaccinare s-a accelerat. "20 de milioane de francezi vaccinaţi!", a scris premierul Jean Castex pe Twitter. "Tuturor celor care s-au mobilizat pentru a atinge acest obiectiv: mulţumesc pentru angajamentul vostru şi excepţionala voastră mobilizare. Tuturor compatrioţilor noştri eligibili care nu sunt încă vaccinaţi: mergeţi la sante.fr."( platforma pentru vaccinare), a adăugat el.
Numărul exact al persoanelor vaccinate cu prima doză nu este cunoscut pentru moment. Potrivit ultimelor cifre publicate vineri seara, 19.706.931 de persoane primiseră cel puţin o injecţie şi 8.705.141 persoane primiseră şi rapelul, adică 13% din populaţia totală şi 16,6% din populaţia adultă.
În cursul dimineţii, Jean Castex s-a declarat "optimist în mod rezonabil" că sâmbătă va fi atins obiectivul de 20 de milioane, în cursul unei vizite la centrul de vaccinare din Porte de Versailles din Paris.
Guvernul şi-a stabilit ca obiectiv să atingă pragul de 20 de milioane de persoane vaccinate cu prima doză în 15 mai, iar apoi de 30 de milioane peste o lună.
"Este un moment foarte important pentru întreaga ţară pentru că aceasta întăreşte perspectivele ieşirii din criză care sunt de asemenea consolidate de evoluţia datelor epidemiei ce regresează peste tot" în Franţa, a adăugat Jean Castex.
"Obiectivul următor este de 30 de milioane de persoane vaccinate cu prima doză şi este posibil", a insistat premierul, în timp ce campania va fi deschisă pentru toţi adulţii fără distincţii de vârstă din 15 iunie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

