REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Coronavirus: Aproape 800 de cadavre au fost adunate din locuinţe în capitala economică a Ecuadorului

Coronavirus: Aproape 800 de cadavre au fost adunate din locuinţe în capitala economică a Ecuadorului

Replica API 14 aprilie 2020 | 00:00 845

Aproape 800 de cadavre au fost adunate din locuinţe din Guayaquil, capitala economică a Ecuadorului, unde serviciile sanitare şi funerare sunt suprasolicitate de pandemia de COVID-19, a anunţat duminică Jorge Wated, oficialitate ecuadoriană care conduce o forţă specială formată din poliţişti şi militari, informează AFP, citată de Agerpres.

Aceste sute de cadavre au fost scoase din locuinţe de forţe speciale formate din poliţişti şi militari şi înfiinţate de guvern în faţa haosului provocat de pandemie în Guayaquil, mare port situat pe coasta Pacificului.

"Numărul (de trupuri neînsufleţite) pe care le-am adunat din locuinţe cu ajutorul forţelor speciale a depăşit 700", a declarat Jorge Wated, în timpul unei conferinţe de presă online din Guayaquil.

Puţin mai târziu, Wated a notat pe contul său de Twitter că numărul de cadavre adunate de aceste forţe din locuinţe este de 771, la care se adaugă cele 631 de trupuri care se află în spitale, ale căror morgi sunt pline.

Wated nu a specificat cauzele pentru care cele circa 1.400 de decese au survenit în timpul stării de urgenţă sanitare decretată la Guayaquil din cauza pandemiei.

Potrivit celui mai recent bilanţ naţional, Ecuadorul a înregistrat circa 7.500 de contaminări, dintre care 333 de decese, după ce prezenţa virusului pe teritoriul său a fost anunţată la 29 februarie.

Provincia Guayas numără 72% dintre cazuri, iar în Guayaquil, capitala sa, se înregistrează circa 4.000 de bolnavi de COVID-19.

Forţele speciale formate din poliţişti şi militari au început în urmă cu trei săptămâni să scoată cadavre din locuinţe, după prăbuşirea serviciilor mortuare în Guayaquil, care a dus la enorme întârzieri în ceea ce priveşte înhumările, în condiţiile în care o interdicţie de circulaţie de 15 ore pe zi este în vigoare pe teritoriul întregii ţări.

Confruntaţi cu această situaţie, locuitorii au difuzat pe reţelele sociale înregistrări video cu cadavre abandonate pe străzi şi apeluri de salvare ale familiilor care doreau să-şi îngroape morţii.

Guvernul ecuadorian şi-a asumat sarcina înhumărilor, în faţa imposibilităţii rudelor de a face acest lucru, din diverse motive, inclusiv financiare.

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a anunţat duminică pe contul său de Twitter că a decis să-şi reducă la jumătate salariul său şi pe cel al altor funcţionari de stat în faţa crizei economice provocate în Ecuador de pandemie şi de prăbuşirea preţurilor internaţionale la petrol.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272