REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Coronavirus: Bilanţul cotidian al deceselor din Spania, la cel mai redus nivel după 20 martie

Coronavirus: Bilanţul cotidian al deceselor din Spania, la cel mai redus nivel după 20 martie

Replica API 27 aprilie 2020 | 00:00 725

Pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a 288 persoane în Spania în ultimele 24 de ore, nivelul cel mai redus înregistrat după 20 martie, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii spaniol, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Bilanţul total al deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns la 23.190 în Spania, ţara cel mai grav afectată de COVID-19 după SUA şi Italia.

Numărul total al cazurilor de COVID-19 în Spania a ajuns la 98.731, potrivit datelor difuzate de Ministerul Sănătăţii.

Autorităţile de la Madrid au început să relaxeze restricţiile. Astfel, pentru prima dată după şase săptămâni, începând de duminică dimineaţa copiii cu vârste sub 14 ani au putut ieşi din case pentru activitate fizică, pentru cel mult o oră, pe o distanţă de maximum 1 kilometru faţă de locuinţă şi cu condiţia de a fi însoţiţi de un adult.

Izolarea a limitat drastic libertatea de mişcare a oamenilor, care nu au voie să-şi părăsească locuinţele decât pentru a merge la magazinele alimentare, farmacie sau serviciu şi pentru a-şi plimba animalele de companie.

În cazul în care ritmul infectărilor continuă să scadă, atunci de la 2 mai şi adulţii vor putea ieşi pentru a se plimba sau a face sport, a anunţat sâmbătă premierul spaniol Pedro Sanchez.

Autorităţile medicale de la Madrid estimează că vârful epidemiei de coronavirus în Spania a fost atins la 2 aprilie, când s-au înregistrat 950 decese în 24 de ore.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212