Coronavirus: Campania de vaccinare din Marea Britanie va începe pe 8 decembrie
Coronavirus: Campania de vaccinare din Marea Britanie va începe pe 8 decembrie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestServiciul naţional de asistenţă medicală din Marea Britanie (NHS) va începe campania de vaccinare împotriva noului coronavirus marţi, 8 decembrie, după sosirea în ţară a primelor doze de vaccinuri, a anunţat directorul său executiv, Chris Hopson, într-un interviu pe care l-a acordat vineri postului BBC, citat de Agerpres.
Potrivit DPA, prim-ministrul Boris Johnson a spus că acest program reprezintă cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria Marii Britanii.
Aproximativ 800.000 de doze de vaccin sunt aşteptate să sosească în această ţară săptămâna viitoare, iar alte milioane de doze vor ajunge în Marea Britanie până la sfârşitul anului 2020.
Miercuri, compania germană BioNTech a anunţat că vaccinul său anti-COVID-19, creat în colaborare cu producătorul american de medicamente Pfizer, a fost aprobat pentru utilizare în regim de urgenţă de către Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (MHRA) din Marea Britanie.
Vaccinul va fi administrat mai întâi persoanelor care trăiesc sau care lucrează în aziluri, persoanelor de peste 80 de ani şi personalului medical cu risc sporit de infectare.
Vaccinul Pfizer/BioNTech va fi administrat prima dată în 50 de "centre clinice" din întreaga ţară, din cauza provocărilor generate de activităţile de logistică şi de depozitare la temperaturi sub minus 70 de grade Celsius.
Marea Britanie a fost prima ţară care a aprobat vaccinul Pfizer/BioNTech, care este analizat în această perioadă şi de agenţiile cu rol de reglementare din Statele Unite şi din Uniunea Europeană.
Marea Britanie a fost deosebit de afectată de pandemia de COVID-19, înregistrând peste 60.000 de decese asociate noului coronavirus, potrivit statisticilor oficiale, însă mulţi specialişti consideră că numărul real al victimelor ar putea fi mult mai mare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.8° Constanța 














