Coronavirus: Canada a depăşit pragul de 10.000 de decese asociate COVID-19
Coronavirus: Canada a depăşit pragul de 10.000 de decese asociate COVID-19
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCanada, aflată în mijlocul celui de-al doilea val de coronavirus, a depăşit marţi seara pragul de 10.000 de decese asociate COVID-19, potrivit cifrelor oficiale prezentate de mai multe canale de televiziune, relatează AFP, citată de Agerpres.
Peste 90% din decese au fost înregistrate în cele mai mari două provincii din ţară, Ontario şi, mai ales, Quebec, epicentrul pandemiei de coronavirus din Canada.
Marţi seara, Canada a înregistrat 10.001 de decese şi 222.670 de cazuri confirmate, conform cifrelor compilate de canalele publice CBC/Radio-Canada şi CTV.
Premierul canadian Justin Trudeau a recunoscut, în cadrul unei conferinţe de presă, oboseala instalată în rândul populaţiei, odată cu creşterea rapidă a numărului de noi cazuri şi a înăspririi măsurilor în întreaga ţară menite să reducă răspândirea pandemiei.
"Niciunul dintre noi nu vrea să fie la conferinţele de presă cu măşti, cu explicaţii despre (...) înmulţirea cazurilor în şcolile noastre, a creşterii restricţiilor care ne limitează, ne deranjează în viaţa noastră de zi cu zi", a spus el.
"Nu va fi uşor", a avertizat el. "Vine Crăciunul. Probabil că în mai multe părţi ale ţării nu ne vom putea reuni cu familiile noastre, chiar dacă suntem foarte atenţi în săptămânile următoare. Însă, cine ştie", a afirmat el.
"Trebuie să ne facem cu toţii datoria", a mai spus Trudeau. "Dacă vrem cu adevărat să o facem şi dacă facem tot posibilul, vom reuşi", a concluzionat el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19.4° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)













