REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Coronavirus: Coreea de Nord a refuzat 3 milioane de vaccinuri Sinovac din partea Chinei

Coronavirus: Coreea de Nord a refuzat 3 milioane de vaccinuri Sinovac din partea Chinei

Replica API 3 septembrie 2021 | 00:00 607

Coreea de Nord a refuzat aproximativ 3 milioane de vaccinuri împotriva COVID-19 produse de compania chineză Sinovac Biotech, precizând că acestea ar trebui trimise ţărilor care sunt afectate puternic de pandemie, conform unui anunţ făcut miercuri de UNICEF, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Autorităţile de la Phenian au invocat aprovizionarea limitată cu vaccinuri la nivel global şi apariţia de noi focare în alte părţi ale lumii, conform UNICEF, agenţia ONU care se ocupă de aprovizionarea cu vaccinuri în cadrul programului COVAX pentru ţările sărace.

Până acum, Coreea de Nord nu a raportat cazuri de COVID-19 şi a impus o serie de măsuri antipandemice stricte, printre care închiderea frontierelor şi reducerea mobilităţii interne a cetăţenilor săi.

Un purtător de cuvânt al UNICEF a declarat pentru Reuters că autorităţile de la Phenian vor continua să ţină legătura cu responsabilii programului COVAX în cazul în care vor avea nevoie de vaccinuri în lunile următoare.

În luna iulie, Coreea de Nord a refuzat livrări de vaccinuri AstraZeneca din cauza preocupărilor legate de reacţiile adverse ale acestuia, conform unui think-tank sud-coreean, afiliat serviciilor de informaţii de la Seul. Totodată, autorităţile nord-coreene ar avea îndoieli cu privire la eficienţa vaccinurilor produse de China. Singurele vaccinuri faţă de care nord-coreenii s-au arătat interesaţi sunt cele produse de Rusia.

Câteva ţări, printre care Thailanda şi Uruguay, au început campanii de rapel cu alte vaccinuri pentru persoanele vaccinate cu Sinovac la prima doză, în încercarea de a creşte protecţia împotriva coronavirusului.

"Continuăm să colaborăm cu autorităţile nord-coreene pentru a le ajuta să combată pandemia de COVID-19", a declarat un purtător de cuvânt al Alianţei Globale pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), una dintre organizaţiile care coordonează programul COVAX.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212