REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Coronavirus: Creşteri ale deceselor şi cazurilor noi în Italia. Mai mult de jumătate dintre bolnavi s-au vindecat

Coronavirus: Creşteri ale deceselor şi cazurilor noi în Italia. Mai mult de jumătate dintre bolnavi s-au vindecat

Replica API 15 mai 2020 | 00:00 1069

În Italia s-au înregistrat joi 262 noi decese provocate de noul coronavirus, faţă de 195 în ziua precedentă, crescând în acest timp şi numărul noilor cazuri de COVID-19, de la 888 la 992, a anunţat Protecţia Civilă italiană, citată de Reuters și Agerpres.

Coronavirus: Creşteri ale deceselor şi cazurilor noi în Italia. Mai mult de jumătate dintre bolnavi s-au vindecat

Numărul deceselor consemnate în ultimele 24 de ore este cel mai mare după data de 7 mai, iar bilanţul acestora ajunge la 31.368.

Italia este a treia ţară cu cele mai multe victime provocate de pandemie, după SUA şi Regatul Unit, şi a cincea în ordinea numărului persoanelor infectate, după SUA, Spania, Regatul Unit şi Rusia, până în prezent fiind confirmaţi în Italia 223.096 de pacienţi cu COVID-19.

Mai mult de jumătate dintre aceşti pacienţi sunt consideraţi în prezent vindecaţi, respectiv 115.228, faţă de 112.541 miercuri, în timp ce numărul cazurilor active este 76.440, faţă de 78.457 în ziua anterioară.

În Italia au fost testate pentru COVID-19 de la începutul epidemiei 1,82 de milioane de persoane, dintr-o populaţie de aproximativ 60 de milioane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere