Coronavirus: Danemarca permite unor mici afaceri să se redeschidă de luni
Coronavirus: Danemarca permite unor mici afaceri să se redeschidă de luni
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDanemarca va permite unor mici afaceri, cum sunt saloanele de coafură şi de înfrumuseţare şi şcolile de şoferi, să se deschidă începând de luni, a anunţat vineri guvernul, după măsurile de izolare impuse luna trecută pentru combaterea coronavirusului, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Decizia vine după ce Danemarca, una dintre primele ţări din Europa care s-au închis, a început să redeschidă în această săptămână creşele şi şcolile, ca prim pas spre relaxarea treptată a măsurilor de izolare.
"Nimeni nu vrea ca Danemarca să fie închisă o zi mai mult decât este absolut necesar", a scris premierul Mette Frederiksen pe Facebook.
"Dar nu trebuie să avansăm mai repede decât ritmul prin care putem încă ţine epidemia sub control", a adăugat el.
Totuşi, Danemarca îşi menţine graniţele închise, iar restricţiile privind restaurantele, barurile şi sălile de gimnastică rămân în vigoare, la fel şi interdicţia privind marile adunări publice.
Cu un bilanţ total de 321 de morţi, Danemarca a înregistrat o scădere în această lună a spitalizărilor şi deceselor cauzate de coronavirus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
15.6° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)







