REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Coronavirus: Directorul OMS salută decizia Chinei de a da undă verde anchetei privind originea virusului

Coronavirus: Directorul OMS salută decizia Chinei de a da undă verde anchetei privind originea virusului

Replica API 12 ianuarie 2021 | 00:00 1036

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a salutat luni ştirea conform căreia China a autorizat intrarea pe teritoriul său a unei echipe de experţi internaţionali cu misiunea de a ancheta originea coronavirusului, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Tedros Adhanom Ghebreyesus

"Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm îndeaproape cu omologii noştri chinezi în cadrul acestei misiuni critice de identificare a sursei virusului şi a căii sale de pătrundere la populaţia umană", a scris pe Twitter directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Echipa de experţi ai OMS, însărcinată cu anchetarea originii coronavirusului şi aşteptată în China săptămâna trecută, îşi va începe în sfârşit misiunea joi, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii chinez.

Această vizită este extrem de sensibilă pentru Beijing, dornic să evite orice responsabilitate în epidemia ce a ucis peste 1,9 milioane de oameni în întreaga lume, potrivit AFP. Programată iniţial săptămâna trecută, ea a fost anulată în ultimul moment din lipsa tuturor autorizaţiilor necesare pentru echipă, aminteşte sursa citată.

Beijingul nu a furnizat detalii cu privire la modul în care se va desfăşura vizita, dar se aşteaptă ca anchetatorii să fie plasaţi în carantină la sosirea pe teritoriul chinez.

Comisia Naţională de Sănătate (NHC) chineză, care a anunţat data, nu a oferit detalii cu privire la itinerariul echipei.

Într-o rară poziţie critică faţă de China, după cum a notat AFP, şeful OMS şi-a exprimat regretul săptămâna trecută că anchetatorii săi nu s-au putut duce în această ţară.

Unda verde a chinezilor vine la exact un an după anunţul primului deces în China din cauza a ceea ce era la acea vreme doar un virus misterios.

China continentală a înregistrat cea mai mare creştere zilnică a numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele peste cinci luni, a anunţat luni autoritatea sanitară a ţării, cifra noilor cazuri de infectare din provincia Hebei, din jurul Beijingului, continuând să crească.

Un judeţ din nord-estul provinciei Heilongjiang a intrat luni în carantină după raportarea unor noi infecţii, a relatat televiziunea de stat.

În Hebei au fost consemnate 82 dintre cele 85 de noi cazuri locale de infectare raportate la data de 10 ianuarie, a declarat NHC. Provincia Liaoning a raportat, de asemenea, două noi cazuri, iar Beijing a înregistrat un caz nou. 18 noi infecţii la nivel naţional au fost importate din străinătate.

Numărul anunţat al cazurilor zilnice noi de COVID-19 a fost de 103, cea mai mare cifră de la 30 iulie când au fost raportate 127 de cazuri.

Cu toate că bilanţul recent rămâne unul mic în comparaţie cu cifrele înregistrate în această ţară la vârful focarului, la începutul anului 2020, autorităţile se grăbesc să impună măsuri agresive pentru a reduce răspândirea virusului şi pentru a evita un alt val de infecţii la nivel naţional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu inspira incredete nici acum si nici cand a stiut de virus si a mers cu ...china!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218