REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Coronavirus: Fauci cere Chinei să prezinte dosarele medicale ale unor angajaţi ai laboratorului din Wuhan

Coronavirus: Fauci cere Chinei să prezinte dosarele medicale ale unor angajaţi ai laboratorului din Wuhan

Replica API 5 iunie 2021 | 14:34 1320

Principalul expert în boli infecţioase din Statele Unite, doctorul Anthony Fauci, a cerut Chinei să prezinte dosarele medicale a nouă persoane angajate ale laboratorului din Wuhan, ale căror afecţiuni ar putea oferi indicii vitale dacă COVID-19 a apărut pentru prima dată ca rezultat al unei scurgeri de laborator, a relatat joi Financial Times (FT), citat vineri de Reuters.

"Aş dori să văd fişele medicale ale celor trei persoane despre care se spune că s-au îmbolnăvit în 2019. S-au îmbolnăvit într-adevăr şi, dacă da, de ce s-au îmbolnăvit?", a declarat Fauci, citat de FT.

Originea virusului este puternic contestată, în timp ce agenţiile de informaţii americane încă examinează informaţiile potrivit cărora cercetătorii unui laborator chinez de virologie din Wuhan au fost grav bolnavi în 2019 cu o lună înainte de raportarea primelor cazuri de COVID-19.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă şi oficialii chinezi au respins în mod constant ipoteza scurgerilor de laborator, spunând că virusul ar fi putut circula în alte regiuni înainte să lovească oraşul Wuhan şi chiar ar fi putut intra în China prin livrări de alimente congelate importate sau comerţ cu animale sălbatice.

Potrivit Financial Times, Fauci continuă să creadă că virusul a fost transmis mai întâi la oameni de la animale, notând că, chiar dacă cercetătorii laboratorului au avut COVID-19, ei ar fi putut contracta boala de la populaţia mai largă, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cel mai tare film trait vreodata este asta cu Ch in a Vir us si N w o ,traim clipe istorice asta e a 2 a caderea a Zidului din Berlin,sa speram ca de data asta aflam tot, Wat er gate o sa para mic copil pe langa ce urmeaza Ob ama gate
0
0
ca sa le falsifice
0
0
Multa mwie fauci si la toti retarzi care mai cred in mascarada asta cu covid
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108