REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Coronavirus: Francezii se grăbesc să se vaccineze cu doza 'booster', după ce Guvernul a înăsprit restricţiile

Coronavirus: Francezii se grăbesc să se vaccineze cu doza 'booster', după ce Guvernul a înăsprit restricţiile

Replica API 12 noiembrie 2021 | 00:00 416

Numărul programărilor făcute pe platformele de vaccinare anti-COVID-19 din Franţa a crescut spectaculos, după ce preşedintele Emmanuel Macron a anunţat o serie de măsuri pentru a-i determina pe rezidenţii vârstnici să se vaccineze cu doze de supra-rapel ("booster"), informează DPA, citată de Agerpres.

Aproape 150.000 de francezi şi-au făcut programări pentru doza "booster" doar în ziua de marţi pe Doctolib, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei populare platforme online franceze.

Începând de la jumătatea lunii decembrie, persoanele de peste 65 de ani din Franţa trebuie să fie vaccinate cu doza "booster" pentru ca paşapoartele lor de vaccinare să rămână valide.

Rezidenţii francezi vor trebui să prezinte acest document, o dovadă a trecerii prin boală sau un test COVID-19 cu rezultat negativ pentru a putea să meargă la restaurante şi în baruri, să călătorească cu avionul sau cu trenul pe distanţe lungi.

Aceste măsuri se vor aplica în anumite cazuri şi în ceea ce priveşte accesul la locul de muncă.

Din decembrie, francezii de peste 50 de ani vor deveni eligibili pentru vaccinarea cu doza "booster", a adăugat Emmanuel Macron.

Într-o alocuţiune televizată marţi seară, preşedintele francez şi-a îndemnat compatrioţii să meargă să se vaccineze, avertizând totodată că pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat.

Referindu-se la noua creştere a numărului de infectări din Franţa, Emmanuel Macron a făcut următoarea declaraţie: "Programaţi-vă acum. Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi. Vaccinaţi-vă ca să trăiţi normal".

După ce Franţa a început să administreze doze "booster" la sfârşitul lunii august, aproximativ 3,8 milioane de rezidenţi - din totalul de 7,7 milioane de persoane deocamdată eligibile - au primit deja o astfel de doză suplimentară.

Gerald Darmanin, ministrul francez de Interne, a anunţat miercuri că Poliţia va opera verificări stricte pentru a se asigura că noile măsuri vor fi respectate.

Rata de incidenţă la şapte zile din Franţa - numărul infectărilor înregistrate la 100.000 de persoane într-o săptămână - este în prezent de aproape 75.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272