Coronavirus: Grecia va primi vara aceasta turiştii vaccinaţi sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi
Coronavirus: Grecia va primi vara aceasta turiştii vaccinaţi sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPersoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
''Grecia este pregătită cu un protocol (sanitar) complet pentru vara 2021'' şi intenţionează să-şi deschidă la jumătatea lunii mai sezonul turistic de vară, a spus oficialul grec, într-un mesaj transmis de la Atena pentru Târgul de Turism de la Berlin (ITB Berlin).
''Turiştii sunt bineveniţi dacă înaintea călătoriei au fost vaccinaţi, ori au anticorpi, ori au fost testaţi negativ'' pentru COVID-19, a precizat ministrul grec. Totuşi, turiştii vor fi supuşi unor teste aleatorii, a adăugat Harry Theocharis.
El a mai menţionat că, odată ce se va încheia vaccinarea persoanelor vulnerabile, în Grecia angajaţii din sectorul ospitalităţii vor avea prioritate la vaccinarea anti-COVID-19 şi în plus în rândul acestora vor fi efectuate testări frecvente.
Comisia Europeană a anunţat că va prezenta pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei în Uniunea Europeană, care va include şi o propunere privind ''paşapoartele verzi digitale''.
Dacă va fi instituit, acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, rezultatele la testele de COVID-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 














