Coronavirus: Incidenţa cumulată a cazurilor de COVD-19, în scădere în Germania
Coronavirus: Incidenţa cumulată a cazurilor de COVD-19, în scădere în Germania
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIncidenţa cumulată a cazurilor de COVD-19 a înregistrat o scădere constantă timp de şase din ultimele şapte zile, ceea ce demonstrează că ţara a început să controleze cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, relatează marţi EFE, citată de Agerpres.
Institutul Robert Koch (RKI) a informat că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7.534 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 315 decese. Cifrele raportate marţi sunt inferioare celor anunţate luni (9.160) şi celor comunicate marţea trecută (10.976).
Astfel, incidenţa cumulată în ultimele şapte zile în ţară a scăzut până la 141,4 cazuri la 100.000 de locuitori, deşi cu diferenţe regionale mari (cinci districte au o incidenţă de peste 300 de cazuri iar unul peste 500).
În total, Germania a înregistrat 3.433.516 de cazuri confirmate şi 83.591 de decese asociate COVID-19.
La sfârşitul lunii aprilie a fost adoptată "frâna federală de urgenţă" împotriva celui de-al treilea val al pandemiei, un instrument federal ce obligă aplicarea automată a unui pachet de măsuri anti-pandemie - ce include interdicţia de circulaţie pe timp de noapte - în toate districtele care depăşesc incidenţa de peste 100 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Totuşi, avansul campaniei de vaccinare a determinat guvernul federal să propună o relaxare a restricţiilor pentru cei vaccinaţi cu ambele doze (circa 9,5 de milioane de persoane) şi cei care s-au vindecat de COVID-19.
Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, dacă demersul legislativ va decurge conform estimărilor, persoanele vaccinate nu vor mai avea nevoie, printre altele, de teste negative pentru a avea acces în centrele comerciale neesenţiale şi nici nu vor mai fi obligate să stea în carantină la revenirea în ţară.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, 28,2% din populaţie (23,5 de milioane de persoane) au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, iar 8% (6,5 milioane) au încheiat deja procesul de imunizare. Acestora li se adaugă alte 3 milioane de persoane care s-au vindecat de COVID-19.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.8° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

