REPLICA ONLINE CONSTANTA

12° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Coronavirus: Italia ar putea înăspri restricţiile pentru persoanele nevaccinate

Coronavirus: Italia ar putea înăspri restricţiile pentru persoanele nevaccinate

Replica API 20 noiembrie 2021 | 00:00 578

Italia ar putea înăspri restricţiile pentru persoanele nevaccinate şi controalele la frontiere, în condiţiile în care numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere în această ţară, informează dpa, citată de Agerpres.

În special politicieni regionali îi cer guvernului de la Roma să impună restricţii pentru persoanele care refuză să se vaccineze, pentru a evita o carantină de anvergură iarna aceasta.

"Cei 90% dintre italieni nu trebuie să fie traşi înapoi de ceilalţi 10% care nu înţeleg importanţa vaccinării şi vor să-şi impună regulile lor majorităţii", a scris joi, pe Twitter, preşedintele regiunii Liguria, Giovanni Toti.

Toti a îndemnat la organizarea unei întâlniri între autorităţile regionale şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a discuta despre viitoarele măsuri, înaintea unui al patrulea val de COVID-19, asemenea celor din alte ţări europene.

Colegul său Attilo Fontana din regiunea Lombardia doreşte de asemenea măsuri mai stricte la adresa persoanelor nevaccinate.

Italia foloseşte un sistem pe culori pentru a decide ce restricţii anti-COVID-19 se impun. În prezent, toate regiunile din Italia sunt pe "alb", cel mai scăzut nivel în acest sistem.

Chiar dacă rata de contaminare este în creştere, altele sunt criteriile care sunt luate în considerare atunci când este majorat nivelul - galben fiind următorul - cum ar fi capacitatea de ocupare a paturilor din spitale.

Ţinând cont de aceasta, Italia este văzută de experţi ca având situaţia sub control.

Cu toate acestea, controalele la frontierele Italiei cu ţări grav afectate de COVID-19, precum Austria, ar trebui întărite, au cerut social-democraţii italieni într-o scrisoare adresată lui Draghi, potrivit agenţiei de presă ANSA.

Persoanele ce vor intra în Italia, inclusiv turiştii, vor trebui să prezinte aşa-zisul Paşaport Verde, pentru a demonstra că sunt vaccinate, că au trecut prin boală sau să prezinte un test negativ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212