REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Coronavirus: Italia va introduce o carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele sosite din celelalte ţări UE

Coronavirus: Italia va introduce o carantină obligatorie de 5 zile pentru persoanele sosite din celelalte ţări UE

Replica API 1 aprilie 2021 | 00:00 766

Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, au anunţat marţi surse din Ministerul Sănătăţii italian, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Orice călător provenind din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara Uniunii.

Această măsură ''se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc'' în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricţii nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este în mod tradiţional utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia.

În Iialia sunt deja în vigoare restricţii severe pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării etc.

Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ''roşie'' (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale) pentru weekendul de Paşte.

Până în prezent, pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a peste 108.000 persoane în Italia, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272