REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Coronavirus: Noua Zeelandă a înregistrat primul său caz comunitar de COVID-19 în aproape şase luni

Coronavirus: Noua Zeelandă a înregistrat primul său caz comunitar de COVID-19 în aproape şase luni

Replica API 19 august 2021 | 00:00 468

Noua Zeelandă a înregistrat marţi, pentru prima dată în aproape şase luni, primul său caz de contaminare cu COVID-19 de origine comunitară, determinând autorităţile să ia măsuri pentru a preveni o posibilă răspândire a epidemiei, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii a precizat că persoana a fost testată pozitiv în Auckland, cel mai mare oraş din ţară, iar sursa contaminării sale nu a fost încă stabilită.

Un consiliu de miniştri urmează să se reunească marţi pentru a decide măsurile care trebuie luate după descoperirea acestui prim caz de origine comunitară din 28 februarie.

"Un răspuns ferm şi rapid este cel mai bun mod de a opri orice posibilă răspândire şi le cerem tuturor în Noua Zeelandă să rămână calmi şi să dea dovadă de responsabilitate în timp ce adunăm mai multe informaţii cu privire la acest caz", a afirmat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Gestionarea eficientă a epidemiei de COVID-19 de către această ţară a fost salutată în străinătate. În Noua Zeelandă au fost înregistrate până acum doar 26 de decese asociate COVID-19 la o populaţie de cinci milioane de locuitori.

Campania de vaccinare se desfăşoară însă lent, doar circa 20% din populaţie fiind complet vaccinată până în prezent.

Cei două milioane de locuitori din Auckland s-au aflat în carantină perioade scurte de timp, ultimul lockdown fiind instituit în martie.

Săptămâna trecută, autorităţile au declarat că descoperirea de cazuri de contaminare cu varianta Delta de coronavirus ar conduce la instituirea imediată a unei carantine de scurtă durată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108