Coronavirus: Număr record de decese în statul american Florida, în 24 de ore
Coronavirus: Număr record de decese în statul american Florida, în 24 de ore
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFlorida, unul dintre primele state americane care a ieşit din izolare, a înregistrat marţi un număr record de decese cauzate de noul coronavirus în decurs de o zi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Autorităţile sanitare din acest stat din sud-estul Statelor Unite au anunţat 132 de decese şi peste 9.000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.
Aceasta creşte bilanţul total din Florida, unul dintre epicentrele actuale ale pandemiei de COVID -19 din SUA, la peste 4.400 de decese şi 290.000 de cazuri raportate.
Guvernatorul republican al statului Florida Ron DeSantis a fost unul dintre primii din Statele Unite, la începutul lunii mai, care a relaxat măsurile de izolare şi a redeschis economia statului, care depinde în mare măsură de industria turismului.
O decizie considerată pripită săptămâna trecută de imunologul Anthony Fauci, un membru important al celulei de criză prezidenţiale pentru coronavirus. Guvernatorul a afirmat că atunci când a decis relaxarea restricţiilor s-a bazat pe statisticile disponibile.
La sfârşitul lunii iunie el a ordonat o închidere aproape totală a barurilor, dar numărul cazurilor de infectare a continuat să crească în Florida, ca şi în alte state din sudul şi vestul ţării.
Oraşul Jacksonville, din Florida, va găzdui la sfârşitul lunii august convenţia naţională a Partidului Republican care urmează să-l nominalizeze oficial pe Donald Trump candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Această reuniune de amploare era iniţial planificată în Carolina de Nord înainte ca guvernatorul democrat al acestui stat să impună restricţii în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









