Coronavirus: O companie indiană va produce vaccinul Sputnik V
Coronavirus: O companie indiană va produce vaccinul Sputnik V
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFondul rus de investiţii directe (RDIF), care deţine patentul producţiei vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V, a anunţat luni încheierea unui acord cu compania indiană Panacea Biotec pentru producţia a 100 de milioane de doze pe an din acest vaccin, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Producţia vaccinului Sputnik V în fabricile Panacea Biotec va permite furnizarea acestui ser către clienţii internaţionali ai RDIF, potrivit unui comunicat emis de acest organism.
India a fost printre primele ţări contactate de Rusia pentru producerea vaccinului Sputnik V, autorizat până în prezent în 59 de ţări.
Rusia aşteaptă sosirea curând a unei delegaţii a Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care la începutul lunii martie a iniţiat procesul de evaluare a vaccinului Sputnik V în vedere unei posibile autorizări a acestuia în UE.
Din luna mai, vaccinul rusesc va fi produs de asemenea în Italia, în urma unui acord încheiat între compania farmaceutică italiano-elveţiană Adienne Pharma & Biotech şi fondul rus. Acesta din urmă a semnat până în prezent contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia în total a circa 1,4 miliarde de doze de vaccin Sputnik V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 














