Coronavirus: OMS, precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Rusia
Coronavirus: OMS, precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Rusia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reacţionat marţi cu precauţie la anunţul făcut de cercetători ruşi, potrivit căruia un vaccin anti-COVID-19 este aproape gata pentru a fi aplicat populaţiei largi şi a amintit că trebuie respectate toate fazele de testare înainte de a putea obţine autorizaţia, relatează EFE, citată de Agerpres.
"Există în prezent sute de vaccinuri (împotriva COVID-19) în proces de testare şi trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările prevăzute pentru a fi aplicate în siguranţă", a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, la o conferinţă de presă. Oficialul OMS a declarat că în unele ocazii "sunt raportate descoperiri care ulterior întârzie, pentru a parcurge toate fazele necesare" şi a putea fi aplicate pe scară amplă.
Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a anunţat la 1 august că Centrul naţional de studii epidemiologice şi microbiologice Gamalei a încheiat testele pentru vaccinul său împotriva noului coronavirus ce cauzează boala COVID-19, astfel încât a început etapa de înregistrare a produsului.
Potrivit titularului Sănătăţii, medicii şi personalul sanitar vor fi primii care vor primi vaccinul şi este prevăzut ca din 10 august să fie trimis în diferite regiuni ale Rusiei, unde va fi realizată o campanie mai amplă de vaccinare începând din toamnă.
Dezvoltarea vaccinurilor necesită cel puţin trei faze de mai multe luni ca durată (în care este inoculat unor grupuri şi comunităţi tot mai ample în căutarea unor eventuale efecte secundare), un proces care poate dura câţiva ani.
OMS a anunţat că va trece cel puţin un an şi jumătate până va obţine un vaccin împotriva COVID-19, deşi progresele rapide înregistrate de ţări ca Rusia, SUA, China sau Marea Britanie au alimentat speranţa unei reduceri a acestei perioade, în contextul unei pandemii care este departe de a fi depăşită.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.9° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









