REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Coronavirus: Portugalia redeschide muzeele, terasele cafenelelor şi gimnaziile

Coronavirus: Portugalia redeschide muzeele, terasele cafenelelor şi gimnaziile

Replica API 6 aprilie 2021 | 00:00 911

Muzeele, gimnaziile şi terasele cafenelelor se redeschid de luni în Portugalia, la peste două luni de la închidere, în cadrul celei de-a doua etape a unui plan treptat de relaxare a lockdown-ului, pentru a evita o revenire a epidemiei de COVID-19, care a lovit puternic ţara la începutul anului, informează AFP, citată de Agerpres.

După redeschiderea şcolilor primare pe 15 martie, este rândul elevilor de gimnaziu ca de luni să se întoarcă la ore.

Celelalte sectoare care se redeschid publicului vor trebui să respecte reguli sanitare stricte. Adunările vor fi limitate la patru persoane la masă pe terasele cafenelelor, în timp ce orele în grup rămân interzise în sălile de sport, iar muzeele vor trebui să îşi adapteze programul.

"Ne aşteptăm să primim foarte puţini vizitatori" din cauza absenţei turiştilor străini, a explicat pentru AFP Antonio Nunes Pereira, directorul Palatului Naţional Pena din Sintra, situat la aproximativ 30 de kilometri de Lisabona.

"Prognozăm o recuperare reală vara viitoare" când "procesul de vaccinare va fi mai avansat în Europa", iar regulile de călătorie vor fi relaxate, a adăugat managerul unuia dintre cele mai vizitate monumente din Portugalia, cu aproape două milioane de vizitatori în 2019, dintre care 85% străini

Confruntat cu o explozie a cazurilor de COVID-19 după sărbătorile de la sfârşitul anului, care a provocat o saturaţie a spitalelor, guvernul a impus un al doilea lockdown general la jumătatea lunii ianuarie, urmat, o săptămână mai târziu, de închiderea şcolilor.

Pentru a promova această întoarcere în siguranţă la şcoală, guvernul se bazează pe o depistare în masă şi pe un plan de vaccinare pentru personalul didactic.

Potrivit planului de relaxare a lockdown-ului elaborat de guvern, liceele, universităţile şi teatrele vor trebui să mai aştepte până pe 19 aprilie pentru a se redeschide, iar restaurantele, până la începutul lunii mai.

Situaţia sanitară este reevaluată la fiecare două săptămâni, cu posibilitatea de a introduce restricţii în municipalităţile cu cel mai mare număr de cazuri, conform planului guvernului.

În această perioadă, autorităţile au decis să menţină restricţiile de călătorie.

Legăturile aeriene cu Brazilia şi Regatul Unit rămân suspendate pentru a limita răspândirea noilor variante de coronavirus, în timp ce controalele la frontierele terestre dintre Portugalia şi Spania au fost prelungite până la mijlocul lunii aprilie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272